Vasile Alecsandri - viața și cariera. Poezii scrise de Vasile Alecsandri

Poet român, dramaturg, politician și diplomat, Vasile Alecsandri a lăsat în urmă o moștenire impresionantă.

Anca Lupescu

S-a născut pe 14 iunie 1821, în Bacău, Moldova și a murit pe 22 august 1890, în Mircești, România. Pe lângă operele pe care le-a scris, Alecsandri a jucat un rol important în mișcarea pentru Unirea Principatelor Române.

Viața lui Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri s-a născut la 21 iulie 1821, în Bacău, fiind fiul lui Vasile Alecsandri și al Elenei. A avut un frate, Iancu, și o soră, Catinca, căsătorită cu Constantin Rolla, un boier și om politic român.

Copilăria și-a petrecut-o la Iași și la moșia familiei din Mircești. A început educația cu un dascăl grec, apoi cu Gherman Vida, un dascăl maramureșean. Între 1828 și 1834, a studiat la pensionul francez al lui Victor Cuenim din Iași, alături de Mihail Kogălniceanu și Matei Millo.

În 1834, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a luat bacalaureatul în 1835. A urmat cursurile Facultății de Inginerie, dar nu le-a finalizat. În această perioadă, a scris primele lucrări literare în limba franceză. Revenit în țară în 1839, a ocupat un post în administrație până în 1846. Împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, a preluat conducerea teatrului din Iași în 1840, începându-și activitatea de dramaturg. A scris piese precum "Farmazonul din Hârlău" și "Cinovnicul și modista".

În 1842, a făcut o călătorie în munții Moldovei, unde a descoperit valoarea poeziei populare. A scris primele poezii în limba română, reunite ulterior în ciclul "Doine".

În 1844, a colaborat la săptămânalul "Propășirea", unde a publicat versuri incluse în ciclul "Doine și lăcrimioare". În 1845, a cunoscut-o pe Elena Negri, de care s-a îndrăgostit. După moartea ei în 1847, i-a dedicat poezia "Steluța" și ciclul "Lăcrămioare".

A participat la Revoluția de la 1848 din Moldova, fiind unul dintre liderii mișcării. După înfrângerea revoluției, a fost exilat și a călătorit prin Europa, stabilindu-se o perioadă la Paris. În exil, a scris poezii precum "Adio Moldovei" și "Sentinela română".

Revenit în țară în 1849, a continuat să scrie și să se implice în viața culturală și politică. În 1855, s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fiică, Maria, născută în 1857. S-au căsătorit în 1876, la Mircești.

În 1860, s-a stabilit la Mircești, unde a rămas până la sfârșitul vieții. A continuat să scrie poezii, piese de teatru și să se implice în politică. A fost ales președinte al secției de literatură a Academiei Române în 1882.

A avut un rol important în politica externă a României, fiind ministru de externe (1859–1860) și ambasador la Paris (1885), unde a susținut recunoașterea Principatelor Unite. Vasile Alecsandri a murit la 22 august 1890, la conacul său din Mircești, fiind înmormântat acolo cu toate onorurile.

Cariera politică

Începând din 1843, Vasile Alecsandri s-a implicat activ în viața politică, devenind una dintre figurile centrale ale mișcării revoluționare din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a intervenit rapid pentru a stopa orice tentativă de revoltă, arestând majoritatea liderilor. Alecsandri, alături de alți revoluționari, a reușit să se refugieze în Ardeal, unde a contribuit la redactarea programului politic "Prințipiile noastre pentru reformarea patriei" de la Brașov. Ulterior, s-a stabilit la Cernăuți, unde a colaborat la revista fraților Hurmuzachi, "Bucovina".

După înfrângerea revoluției, Alecsandri a fost nevoit să se exileze. În timpul exilului, alături de Alecu Russo și Nicolae Bălcescu, a fondat revista "România viitoare", prin care a promovat idealurile unioniste ale românilor. Perioada petrecută în străinătate i-a permis să acumuleze o vastă experiență diplomatică, care avea să-i fie de folos în anii următori.

Revenit în Moldova, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica, l-a numit arhivar al statului în 1850 și membru în Comisia pentru reorganizarea învățământului public în 1851. În timpul Căimăcămiei de Trei (formă de guvernămînt provizoriu), a ocupat funcția de secretar de stat la Departamentul Afacerilor Externe, continuând să joace un rol important în politica moldovenească.

Un susținător fervent al Unirii Principatelor, Alecsandri a fost ales deputat de Bacu în Divanul ad-hoc al Moldovei în 1857. Un an mai târziu, a devenit membru în Comitetul central al Unirii de la Iași și în Adunarea Electivă a Moldovei. Deși era candidatul cu cele mai multe voturi din partea aripii liberale a Partidului Naționale pentru tronul Moldovei, a refuzat nominalizarea, propunându-l în schimb pe Costache Negri. Moșierii l-au respins, iar soluția finală a fost alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, care a devenit primul domn al Principatelor Unite.

După Unire, Alecsandri a jucat un rol esențial în recunoașterea internațională a evenimentului, fiind trimis de Cuza într-o misiune diplomatică la marile cancelarii europene. Datorită carismei și perseverenței sale, recunoașterea Unirii Principatelor a fost obținută mai rapid. Ulterior, a devenit ministru de Externe al Moldovei, deputat și ministru plenipotențiar la Paris, consolidând poziția diplomatică a tării, conform enciclopediaromanâniei.ro/wiki.

Poezii scrise de Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri și-a început activitatea literară ca prozator în 1840 cu „Buchetiera de la Florența”, care a apărut în Dacia Literară. Ca dramatarug, a debutat cu „Farmazonul din Hârlău”, piesă jucată la Iași în 1841. Este considerat părintele teatrului românesc și a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai României.

Printre poeziile pe care le-a scris se numără: