Cei mai mulți s-au orientat spre Mamaia, Eforie și Vama Veche. Vremea se anunță bună, iar apa suficient de caldă pentru baie.
Norocoșii vor rămâne cel puțin trei zile la mare, pentru că majoritatea au liber luni, de Rusalii și Ziua Copilului.
Este deja atmosferă de vacanță pe litoral. Apa mării are aproximativ 18 grade Celsius. Deși încă nu e caldă ca vara, turiștii s-au bălăcit.
Bărbat: „Am venit tocmai din Germania să profităm puțin de zilele acestea de concediu. E super, apa e caldă, e frumos.”
Femeie: „Sentimentul, briza și aerul nu le poți compara cu nimic. Este tot ce ne-am dorit.”
Fată: „Îmi place marea că pot să înot, și piscina, că noi avem piscină încălzită și pot să înot și acolo.”
Terasele au avut clienți încă de dimineață.
Femeie: „Un sandviș de pește și mai târziu hamsie și saramură.”
Pe grătare sfârâie bibanul, pălămida de Marea Neagră, macroul și somnul, iar bucătarii pregătesc pe loc scoici în sos picant de usturoi.
Hotelurile s-au deschis în majoritatea stațiunilor, dar cei mai mulți turiști sunt în Mamaia, Mamaia Nord, Eforie și Vama Veche, spun reprezentanții din industria ospitalității.
Corina Martin, președinte Federația Resto: „În jur de 50.000, probabil chiar peste 50.000 de turiști vor număra stațiunile de pe litoralul românesc la finalul acestui weekend.”
Mihai Mazilu, director economic complex hotelier: „Avem pachete care pleacă de la 250 de lei camera dublă și pot ajunge până la 510 lei pachetele cu pensiune completă.”
În Mamaia, de pildă, tarifele pentru cazare pornesc, în această perioadă, de la 200 de lei pe noapte la un hotel de trei stele și ajung la 750 de lei la unul de cinci stele, cu regim all inclusive.