Urșii, o prezență obișnuită în zonele turistice. Autoritățile au amplasat indicatoare care îi avertizează pe trecători

×
Publicitate

Urșii vizitează tot mai des zonele turistice, atrași de gunoaiele lăsate de oameni și de mâncarea pe care o primesc, așa că au început să apară indicatoare care atenționează turiștii în legătură cu prezența sălbăticiunilor.

25 de asemenea plăcuțe au fost montate în județul Mureș, pe marginea unui drum județean, care șerpuiește pe lângă lacul de acumulare Bezid, zonă în care numeroși turiști se opresc să facă poze cu peisajul spectaculos.

Indicatoarele au fost montate pe o porțiune de cinci kilometri de drum județean, de către autoritățile din Sângeorgiu de Pădure. Decizia a fost luată pentru că urșii au început să vină în localitate să caute mâncare. În ultima perioadă au fost văzuți și făcând baie în lac, tocmai locul preferat de turiști.

Iulia Vizi, reprezentant Grupul Milvus: ”Este vorba de o plăcuță cu un urs. Când vedem un marcaj rutier sau un marcaj local cu un animal sălbatic să încetinim viteza, să fim alerți, mai ales dacă circulăm noaptea.”

Zona este tranzitată de multe mașini, mai ales că șoseaua, recent reparată, face legătura între județele Mureș și Harghita.

Șofer: ”Pentru cei care nu sunt de aici sunt chiar importante.”

Un alt șofer: ”Lumea nu mai vine nici la pescuit, că e pericol mare.”

Deocamdată, indicatoarele montate nu sunt omologate, dar sunt printre puținele semne care avertizează trecătorii în legătură cu prezența unui animal anume.

Pe șosele poate fi văzut unul care atenționează generic asupra posibilității ca animalele sălbatice să tranziteze zona. De altfel, nici pe autostrăzi nu avem deocamdată pasaje speciale pe care să poată trece sălbăticiunile. Pentru omologarea indicatoarelor este nevoie de o aprobare de la poliție, care este obținută după întrunirea unei comisii speciale, la solicitarea autorităților locale.

Aurica Sabău, purtător de cuvânt al IPJ Mureș: ”Administratorul drumului public, cu avizul Poliției Rutiere, este obligat să instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, să aplice marcaje pe drumurile publice conform standardelor în vigoare și să le mențină în stare corespunzătoare.”

Tot în județul Mureș, o asociație cere autorităților să monteze indicatoare care să atragă atenția asupra prezenței broaștelor, în apropiere de Sovata, unde există o zonă în care broscuțele se hrănesc sau se reproduc. În alte țări găsim însă și indicatoare neobișnuite, cum ar fi cele care atrag atenția asupra schiorilor, în statele scandinave sau asupra bufnițelor, în Noua Zeelandă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61934272
Un student arab din Iași a dat foc la 4 mașini pentru că a fost privit în ochi. Instanța l-a iertat pentru că i-a părut rău

Un student arab din Iași a fost condamnat cu suspendare după ce s-a răzbunat crunt pe un conațional și a dat foc la 5 mașini pentru că a fost privit în ochi de către acesta, gest considerat o mare jignire.

62209316
Un profesor din Timişoara a fost filmat în timp ce dansa provocator în faţa unei tinere. ISJ Timiş va face o anchetă. VIDEO

Un profesor din Timişoara a fost filmat în timp ce dansa provocator în faţa unei tinere, cel mai probabil elevă, fiind aclamat de persoanele prezente.

62209182
Scandal monstru la un botez din Lugoj. Un individ eliberat din închisoare s-a luat la bătaie cu familia fostei iubite

Scandal cu polițiști și jandarmi la o petrecere de botez din Lugoj. Un individ eliberat nu de mult din închisoare s-a încăierat cu rudele fostei iubite, cu care a dat nas în nas la petrecere.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.