Un turist a murit și alți trei au fost răniți după ce o pasarelă din sticlă s-a spart. VIDEO

62397399
Facebook.com

Tragedie în Indonezia. Un turist a murit și alți trei au fost răniți după ce o pasarelă din sticlă s-a spart în timp ce o traversau. Oamenii s-au prăbușit de la zece metri înalțime, relatează Daily Mail.

Pe pasarelă se aflau în acel moment 11 turiști din Cilacep, Java Central. Doi dintre aceștia au căzut prin sticlă în pădurea Limpakuwus de dedesubt și, din păcate, unul a fost declarat mort de autorități mai târziu. Celălalt a suferit răni ușoare.

Alți doi turiști au reușit să se agațe de cadru în acel moment, salvându-și astfel viața.

În imaginile surprinse de martori se vede cum o persoană se luptă să urce înapoi pe pasarelă după ce aceasta s-a spart.

Președintele Limpakuwus Pine Forest Cooperative, Ekop Purnomo, a dezvăluit că l-a contactat pe managerul The Geong în luna aprilie a acestui an, atunci când pasarela s-a deschis, pentru a solicita o evaluare a siguranței. El a precizat că a primit mai multe mesaje pe rețelele sociale în care oamenii se plângeau de siguranța podului.

pasarela indonezia

Poliția investighează acum incidentul pentru a afla cauzele care au dus la producerea tragediei.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62397385
Descoperire șocantă în Iași: 700 de schelete dezgropate din gropi comune, în Copou. Dosarul Parchetului Militar este secret
Nu mai puțin de 700 de schelete, aparținând cel mai probabil unor soldați germani din Al Doilea Război Mondial, au fost dezgropate la Iași, în 6-7 gropi comune care au ieșit la iveală la începerea construcției unui cămin studențesc în Copou.  
62397395
„Era dezgustător.” Ce a găsit o mamă în mâncarea comandată dintr-un restaurant fast-food
O mamă a ramas îngrozită după ce a cumpărat un Happy Meal de la McDonald's. Incidentul a avut loc miercurea trecută într-un restaurant din Anglia.
62397311
Salamul franțuzesc cu nucă sau cel italian cu trufe prind și la noi. Românii devorează lunar cantități uriașe de mezeluri
Pentru că ne plac mezelurile sub toate formele, deși nutriționiștii nu sunt foarte încântați, acest sector cunoaște o expansiune fără precedent.