Un învățător nevaccinat din California a infectat cu coronavirus 18 elevi. Cadrul didactic nu a purtat mască de protecție

62209989
Shutterstock

Un învăţător nevaccinat de la o şcoală primară din California (SUA) se află la originea a cel puţin 26 de cazuri de COVID-19, între care 18 elevi, notează autorităţile sanitare americane într-un raport publicat vineri, relatează AFP.

 

Acest incident demonstrează importanţa vaccinării cadrelor didactice, mai ales atunci când elevii sunt prea mici pentru a fi vaccinaţi, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA, transmite Agerpres.

Incidentul aduce în discuţie purtarea obligatorie a măştilor sanitare în clase, în cadrul unei escaladări a epidemiei legate de varianta Delta, puternic contagioasă.

Cadrul didactic în chestiune, despre care nu se ştie dacă este învăţător sau învăţătoare, a continuat să predea în mai 2021 timp de două zile după apariţia primelor simptome, crezând iniţial că este vorba de o alergie.

Cadrul didactic nu a purtat mască în timpul orelor de lectură în clasă, în pofida recomandărilor în vigoare în comitatul Marin, din San Francisco. În total, 12 elevi au contractat boala, mai ales cei opt aşezaţi în primele rânduri. Alţi șase elevi de la alte clase au fost infectaţi.

Toţi elevii aveau sub 12 ani, o categorie neeligibilă la vaccinare. Au fost raportate şi alte opt cazuri, în rândul părinţilor sau fraţilor celor infectați.

Ferestrele clasei erau deschise, iar elevi purtau măşti sanitare. Secvenţierea virusului a arătat că toate cazurile au fost provocate de varianta Delta, însă niciun caz nu a necesitat spitalizare.

Directoarea CDC, Rochelle Walensky, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că regretă faptul că numeroase şcoli au ales să nu pună în aplicare măsuri, precum purtarea obligatorie a măştilor sanitare în spaţiile interioare.

Potrivit unui studiu realizat în comitatul Los Angeles, cel mai populat din SUA, rata de infectare cu COVID-19 în rândul copiilor şi adolescenţilor prezenţi la cursuri în timpul vârfului epidemiologic din iarnă a fost de trei, patru ori mai mare decât în restul populaţiei locale.

Autorităţile comitatului impun şcolilor o serie de măsuri, precum purtarea obligatorie a măştilor sanitare în spaţiile interioare şi respectarea distanţării fizice.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62200293
FMI: Vaccinarea, cea mai importantă politică economică care trebuie urmată de România pentru combaterea pandemiei

Vaccinarea este cea mai importantă politică economică care trebuie urmată de România pentru combaterea pandemiei, a transmis Fondul Monetar Internațional.

62209957
Despărțire neobișnuită pentru un bărbat din Ohio. I-a spus adio partenerei pe ecranul de pe stadion

Un bărbat din Ohio a făcut spectacol din despărțirea de partenera sa. I-a spus adio ... pe stadion, în timpul unui meci de baseball.

62209956
Pet-cafe-urile, o soluție pentru anxietate și stres. Au devenit foarte populare în Asia

Cafenelele unde clienții pot savura o bătură aromată în compania animalelor sunt tot mai populare în Asia. Oamenii spun că astfel de localuri îi ajută să scape de stres. Acolo găsesc pisici pufoase, câini, rațe sau chiar lame.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.