Un ieșean a fost condamnat să-i ceară scuze pe Facebook fostei sale soții și să-i plătească daune morale. Ce a făcut bărbatul

62228346
Getty

Un bărbat din Iași a fost condamnat să-i ceară scuze pe Facebook fostei sale soții și să-i plătească daune morale de 1.000 de euro după ce a denigrat-o pe rețelele sociale.

 

Un bărbat a fost condamnat de Tribunalul Iași să-i ceară scuze public fostei sale soții pe contul său de Facebook și să-i plătească acesteia daune morale de 1.000 de euro, după ce a trimis mesaje cu fotografii și videoclipuri indecente de pe conturile sale de socializare, în încercarea de a o denigra, scrie Ziarul de Iași.

Cei doi se aflau în proces de divorț în anul 2018, când femeia a fost anunțată de operatorul de telefonie mobilă că numărul de telefon pe care îl folosea a fost trecut de pe cartelă prepay pe abonament de către soţul său. După acest transfer, ea nu a mai avut acces la numărul de telefon.

Ieşeanca s-a plâns instanţei că, după transferul numărului, soțul a intrat pe conturile ei de Facebook şi Whatsapp, verificându-i corespondenţa şi trimiţând mesaje, fotografii şi filme indecente în numele ei, cu intenţia de a o denigra şi de a o prezenta ca pe o femeie de moravuri uşoare.

 

A aflat de la rude și prieteni de postările indecente făcute în numele ei

 

A aflat toate acestea de la rudele și prietenii ei, care au căutat-o pentru a o întreba de ce postează astfel de lucruri. Femeia a cerut instanţei obligarea fostului soţ să înceteze încălcarea drepturilor sale la onoare, demnitate, imagine şi viaţă privată, ca şi la plata a 100.000 euro ca daune morale şi 1 euro daune materiale.

Bărbatul a negat în instanță comiterea faptelor de care îl acuza fosta soţie, recunoscând doar trecerea numărului de telefon de pe cartelă pe abonament.

Contul de Facebook era un cont comun, la acesta având acces şi fosta soţie. Expertiza dispusă de instanţă nu a putut stabili cu certitudine că fostul soţ a fost cel care a trimis mesajele denigratoare, întrucât datele referitoare la locul de unde sunt trimise acestea sunt stocate doar timp de şase luni.

 

Judecătorii au respins cererea de a i se plăti daune materiale de 1 euro

 

Din declaraţiile martorilor, judecătorii au ajuns totuşi la concluzia că faptele prezentate de femeie sunt exacte, singura persoană care ar fi avut interesul şi posibilitatea de a-i folosi numărul de telefon fiind fostul său soţ.

Ca urmare, bărbatul a fost condamnat să-şi ceară scuze publice pe contul său de Facebook, dar şi să-i achite fostei soţii 1.000 de euro ca daune morale. Cererea femeii de a i se plăti şi 1 euro ca daune materiale a fost respinsă, întrucât femeia nu a putut demonstra suferirea unei pagube concrete.

Ambele părţi au atacat sentinţa, cazul intrând pe rolul Curţii de Apel Iași.

 

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62224041
Incendiu nimicitor la o locuință, în Timiș. O femeie de 85 de ani și-a pierdut viața

O femeie de 85 de ani din Lugoj, județul Timiș, a murit după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.

62180384
Primul weekend de decembrie a venit cu frig tăios și cu ninsori. Cum au ales să se distreze turiștii

La munte, la altitudini mai mari, deja s-a depus un strat generos de zăpadă, iar în Capitală au căzut primii fulgi din sezon. Nu au lipsit nici incidentele în trafic.

62222609
Un bărbat de 72 de ani a murit după ce s-a aruncat de la un etaj al Spitalului Militar din Cluj-Napoca

Un bărbat de 72 de ani a murit, sâmbătă, după ce s-a aruncat de la un etaj al Spitalului Militar din Cluj-Napoca. A fost deschis un dosar penale pentru a se stabili împrejurările producerii evenimentului.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.