Un farmacist indian a murit, după ce a testat pe el un presupus tratament pentru COVID-19

62124239

Un farmacist indian a murit, iar patronul său a fost transportat la spital, după ce au băut un decoct pe care îl realizaseră în speranţa vindecării COVID-19, a declarat sâmbătă poliţia, citată de AFP.

Cei doi bărbaţi lucrau pentru o companie specializată în fitoterapie şi au testat pe ei presupusul tratament - un amestec de oxid nitric şi nitrat de sodiu - într-o locuinţă din Chennai (sud-estul Indiei), transmite Agerpres.

K. Sivanesan, în vârstă de 47 de ani, a murit la faţa locului, potrivit şefului poliţiei locale, Ashok Kumar.

Farmacistul a realizat decoctul după ce s-a documentat pe internet şi a cumpărat ingredientele de la o piaţă locală, a precizat poliţistul.

În prezent nu există niciun medicament sau vaccin pentru COVID-19, ceea ce a declanşat o cursă mondială pentru a găsi un remediu pentru această boală care a ucis cel puţin 300.000 de persoane.

Circa 60.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate până în prezent India, unde autorităţile au impus măsuri stricte de izolare în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62114266
Suma uriașă pe care a câștigat-o la loto, după ce a jucat cu numerele dintr-un răvaș
Un bărbat din Carolina de Nord a câștigat la loto suma de două milioane de dolari, după ce a jucat numerele dintr-un răvaș.
62124262
Studiu: Anticorpii proveniți de la o lamă ar putea preveni infectarea cu coronavirus
Lupta cercetătorilor pentru a găsi un tratament eficient pentru COVID-19 i-a condus spre lame. Mai exact, către Winter, un mascul de lamă din Belgia.
62124147
Incendiu într-un bloc din Timișoara. Un bărbat de 50 de ani a murit intoxicat cu fum
Un bărbat de 50 ani din Timișoara a murit intoxicat cu fum, în apartamentul care i-a luat foc.