Un bărbat din Sibiu a sunat la 112 să anunțe că a condus băut. Ce a făcut când a văzut că poliția întârzie

62151607

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din Sibiu a sunat la 112 și a afirmat că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.

El a solicitat un echipaj de Poliție la domiciliu și, pentru că acesta a întârziat, s-a urcat la volan și a mers la sediul Biroului Rutier, relatează IPJ Sibiu.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu s-au deplasat la locuința bărbatului, însă acesta nu se afla acasă. În schimb, prin Dispeceratul I.P.J. Sibiu, echipajul a fost direcționat spre sediul Biroului Rutier, în fața căruia se afla bărbatul, acesta ajungând aici cu propriul autoturism.

Incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul prânzului. Bărbatul emana un miros puternic de alcool, testarea sa alcoolscopică rezultând într-o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, sibianul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Acum bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62153786
Astroloaga care a prezis pandemia de Covid-19 a făcut noi predicții. Ce se va întâmpla cu coronavirusul
O astroloagă din Marea Britanie, care a prezis în mod corect apariția unei pandemii anul acesta, a făcut o nouă serie de predicții pentru următorii ani, scrie Daily Mail.
62153696
Imagini inedite în Pitești. Un șofer a plecat din benzinărie cu tot cu furtunul de alimentare
Imagini inedite surprinse la ieşirea din Piteşti. Un şofer a plecat dintr-o benzinărie cu tot cu furtunul de alimentare.
62117733
Cutremur cu magnitudinea de 3,1 produs în Ialomița. Este al 16-lea seism din octombrie în România
Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs duminică, la ora locală 11:08, în Muntenia, judeţul Ialomiţa, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.