Un bărbat din Beclean, bătut cu sălbăticie de către foștii cumnați: ”Las' că îți arătăm noi. Te scoatem din orașul ăsta”

×
Publicitate

Divorț cu scandal în Beclean. Un bărbat de 48 de ani, administratorul unui magazin, a fost bătut cu sălbăticie.

Doi indivizi mascați au năvălit peste el, l-au lovit și au furat tot ce au găsit, însă au avut grijă să-i transmită și un mesaj de intimidare. Omul și-a dat seama imediat, însă, că cei doi sunt chiar foștii lui cumnați și a sunat imediat la 112. Totul ar pleca, spune el, de la discuții cu privire la partajul ce urmează să fie făcut în timpul divorțului și la datorii mai vechi în familie.

Plin de vânătăi, omul povestește cum au acționat cei doi indivizi. La sfârșit de zi, cu fețele bine acoperite, i-au transmis, printre lovituri, un mesaj clar.

Administratorul bătut: ”Pe ușa principală a intrat primul cu parul spre mine aici, la birou. Eu stând jos, când m-am ridicat în picioare m-a lovit în cap și am căzut jos. Mi-au spus: ‘’Las' că îți arătăm noi, te scoatem din orașul ăsta.”

Omul povestește că așa și-ar fi dat seama că cei care l-au lovit sunt foștii lui cumnați

Administrator bătut: ”Au intrat două persoane, doi bărbați. Primul a intrat cu masca pe față și cu o bâtă în mână, a venit spre mine, la birou, m-a lovit în plin, în cap, celălalt a intrat în spatele lui și a stins lumina, eu am cazut în genunchi, m-au tras în mijlocul încăperii și m-au călcat în picioare. Îi cunoșteam, mi-au fost cumnați. Prima dată nu am știut cine sunt, numai când m-am luptat cu ei.”

Bărbatul a avut o căsnicie de 10 ani, însă de curând, spune el, a hotărât să se despartă de soție. Decizia pare să nu fi fost pe placul rudelor, mai ales că în joc sunt și mai multe sume de bani, dar și proprietăți ale familiei.

Administrator batut: ”Ei au declarat că au încercat să mă intimideze, pentru că am divorțat de cumnata lor. Eu aveam pe masă 5.500 de lei, număram banii, i-am pus pe masă și din ei au dispărut 5.000.”

Totul pare să fi fost bine calculat, atfel că indivizii au acționat după ce angajații au plecat din magazinul administrat de bărbat.

Angajat: ”După ce am plecat acasă au intrat peste el doi oameni mascați, l-au lovit și i-au luat niște bani. L-au bătut cu un par, a intrat peste dânsul, au stins becul, noi am plecat pe la șase.”

Unul dintre suspecți, de 54 de ani, este cercetat pentru furt calificat, lovire și alte violențe.

Crina Sârb, purt. de cuvânt IPJ Bistrița-Năsăud: ”Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 54 de ani, ulterior acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Beclean, care a dispus plasarea sub control judiciar a acestuia.”

Al doilea individ, cel care ar fi păzit intrarea în magazin, este cercetat în libertate.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62235225
Doliu în teatrul românesc. A murit regizorul Lucian Giurchescu

Lumea teatrului românesc a primit o veste cutremurătoare. Regizorul Lucian Giurchescu a murit, luni, în Copenhaga, Danemarca, la vârsta de 93 de ani.

62220931
O tânără din Bistrița s-a ales cu un dosar penal după ce a pierdut la păcănele 10.000 de lei ai firmei la care lucra

O tânără de 22 de ani, angajată a unei societăţi comerciale din oraşul-staţiune Sângeorz-Băi, a pierdut la păcănele aproape 10.000 de lei din încasările firmei, după care a pretins că ar fi fost agresată şi deposedată de borseta cu bani, scrie Agerpres.

62235195
Comuna din România în care copiii și-au ales un primar doar al lor. Proiectul a fost finanțat din bugetul local

Elevii din Ciugud, una dintre cele mai moderne comune din România, și-au ales un primar și consilieri locali, doar ai lor, care să le reprezinte interesele.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.