Un creator de conținut din San Diego, cunoscut pe internet drept Ramblin’ Randy, a bifat toate cele 193 de state în 2023, după o vizită în Turkmenistan. Deși a avut de ales dintre aproape toate statele, el a spus că nu i-a fost greu să decidă. În 2019, într-un interviu pentru LOST iN, când vizitase deja 120 de țări, Randy a dezvăluit un top 10 al destinațiilor preferate, de la Elveția și Djibouti până la Brunei și Armenia. Favorita sa absolută era însă Brazilia, a cincea cea mai mare țară din lume.

„Sunt mereu întrebat care este țara mea preferată, iar răspunsul e simplu: este singura în care mi-am strâns toate lucrurile, mi-am dat demisia și m-am mutat”, a povestit el, relatează Daily Express.

Randy a descoperit orașul Recife, pe coasta Braziliei, chiar din avion, fără să iasă inițial din aeroport. „Am văzut clădiri înalte, colorate pastel, chiar pe malul mării. Mi-a amintit de Miami Beach”, a spus el. La următoarea călătorie a revenit, și-a găsit un apartament, iar apoi s-a întors acasă doar pentru a-și anunța șeful că pleacă definitiv în Brazilia. „A fost una dintre cele mai palpitante perioade din viața mea”, a adăugat Randy.

Ce a declarat la finalul călătoriei în jurul lumii

Brazilia este cea mai mare țară din America de Sud, cu aproximativ 7.000 de kilometri de coastă la Oceanul Atlantic și granițe cu aproape toate statele de pe continent. Aici se află și o mare parte din Pădurea Amazoniană, iar fluviul Amazon adăpostește o biodiversitate impresionantă, inclusiv delfini roz și piranha.

Citește și
Un cuplu din Kuwait a divorțat la 3 minute după nuntă. „Dacă se comportă așa de la început, mai bine să-l părăsești”
Un cuplu din Kuwait a divorțat la 3 minute după nuntă. „Dacă se comportă așa de la început, mai bine să-l părăsești”

După ce și-a atins obiectivul în 2023, Randy a declarat pentru ABC 10News că momentul a fost „dulce-amar”: „Am câte un pin pentru fiecare țară, iar acesta este ultimul – Turkmenistan”.

Vizitarea ultimei țări nu a fost însă ușoară. Turkmenistanul este considerat unul dintre cele mai restrictive și misterioase state din lume, accesul fiind permis doar prin intermediul unor agenții turistice autorizate.

Reflectând asupra experienței sale, Randy a spus că aceste călătorii l-au ajutat nu doar să cunoască alte culturi, ci și să le înțeleagă și să le aprecieze. Potrivit ONU, există 195 de țări recunoscute la nivel global, dintre care 193 sunt state membre, iar două – Vatican și Palestina – au statut de observator.