Incidentul a avut loc în timpul unei vizite la o cabană din nordul provinciei Ontario, în 2024, potrivit unui raport publicat luni în Canadian Medical Association Journal.
Treziți de șoc, băiatul, care nu a fost identificat în raport, a dat liliacul de pe față. Tatăl său l-a prins apoi într-o oală și l-a eliberat afară. Pentru că nu existau urme vizibile de mușcătură, iar comportamentul liliacului nu părea anormal, părinții copilului nu au solicitat asistență medicală, scrie CNN.
Ce simptome a avut
Totuși, 19 zile mai târziu, băiatul a început să resimtă o senzație progresivă de furnicături și amorțeală pe partea dreaptă a feței, urmate de umflarea feței și pierderea apetitului.
La patru zile după apariția simptomelor, o clinică locală de urgență i-a prescris medicamente utilizate în tratamentul herpesului, întrucât s-a presupus că ar avea paralizie Bell cauzată de virusul herpes. Trei zile mai târziu, copilul a fost adus la secția de urgență a unui spital din Ontario cu dificultăți la înghițire și vărsături.
Examinarea fizică a arătat ulcerații la nivelul gingiilor și o afectare ușoară a unui nerv de pe partea dreaptă a feței, responsabil de sensibilitate și mestecat.
Familia a povestit medicilor incidentul cu liliacul, iar a doua zi medicul de urgență a anunțat autoritatea locală de sănătate publică.
Cu toate acestea, copilul a fost externat cu un diagnostic prezumtiv de gingivostomatită herpetică, o afecțiune care provoacă leziuni la nivelul buzelor sau gurii cauzate de herpes.
Până a doua dimineață, băiatul s-a întors la spital cu slăbiciune pe partea dreaptă a feței, sensibilitate redusă și vorbire neclară. În timp ce aștepta internarea, a dezvoltat febră, dificultăți la înghițire, confuzie și halucinații vizuale.
Până seara, starea lui s-a deteriorat rapid. A fost intubat și internat în secția de terapie intensivă pediatrică. Un test PCR a confirmat diagnosticul de rabie în a patra zi de spitalizare. Agenția Canadiană pentru Inspecția Alimentelor a identificat ulterior o variantă a virusului rabic specific liliacilor.
Copilul a murit în a 17-a zi de spitalizare.
Orice contact om–liliac este considerat „risc ridicat”
Rabia este un virus care afectează sistemul nervos central al oamenilor și altor mamifere și este aproape întotdeauna fatal odată ce apar simptomele. Se transmite prin mușcătura sau zgârietura unui animal infectat sau dacă fluidele acestuia ajung în ochi, nas, gură sau într-o rană deschisă, potrivit site-ului Asociației Veterinare Canadiene (CVMA).
Deși în Canada sunt confirmate anual câteva mii de cazuri de rabie la animale, boala este foarte rară la oameni, cu doar 28 de cazuri raportate din 1924 până în prezent.
Acesta a fost primul caz raportat de rabie contractată local în Ontario din 1967, au precizat medicii.
În Statele Unite, mai puțin de 10 persoane mor anual din cauza rabiei, potrivit CDC. Totuși, boala rămâne o amenințare serioasă de sănătate publică, fiind prezentă în fauna sălbatică din întreaga țară, cu excepția statului Hawaii.
La nivel global, rabia reprezintă un risc major în peste 150 de țări, în special în Africa și Asia, provocând zeci de mii de decese anual, iar copiii sub 15 ani reprezintă 40% dintre victime, potrivit OMS (2024).
Câinii sunt responsabili pentru 99% dintre cazurile de rabie la oameni, potrivit OMS, însă în America, unde boala este mai bine controlată, liliecii reprezintă principala sursă de infectare.
Simptomele la oameni apar de obicei la 20–60 de zile după expunere, dar pot debuta și mai devreme sau mai târziu. Acestea includ simptome asemănătoare gripei, febră, dureri de cap, slăbiciune sau durere la locul mușcăturii, urmate de dificultăți la înghițire, salivare excesivă, spasme musculare, convulsii, confuzie, anxietate, teamă de apă și comportament anormal.
CVMA recomandă evitarea contactului cu animale necunoscute, raportarea animalelor sălbatice cu comportament suspect și vaccinarea animalelor de companie.