Un alt incident într-un parc de distracții. Au rămas blocați o oră a o înălțime de 10 metri

62072528
iStock

O femeie împreună cu familia sa au rămas blocați într-un carusel dintr-un parc de distracții din Marea Britanie timp de o oră, în timp ce afară erau 32 de grade Celsius.

Potrivit autorităților, aceștia ar fi rămas blocați la o înălțime de aproape 10 metri, informează The Sun.

„Imediat cum am ajuns în vârful caruselului, acesta s-a oprit și am rămas blocați. Nu eram doar noi. Mai erau și alți copii. În tot acest timp, am continuat să mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă vreunul dintre noi ar fi alunecat și ar fi căzut, dar autoritățile ne anunțau în permanență că ne vor prinde în caz de pericol, dar nu știu cum l-ar fi prins pe soțul meu, care are multe kilograme. Am stat cu toții acolo timp de aproape o oră, fără umbră, în 32 de grade”, a declarat femeia.

Această întâmplare n-ar fi fost singura din acea zi. Un tobogan cu apă s-a închis, când familia ajunsese în fața cozii care se formase. De asemenea, le-a luat o oră până să găsească un loc de parcare și încă o oră până să le fie permis accesul în parcul de distracții.

În urma declarațiilor femeii, au avut loc mai multe întreruperi ale caruselului pe tot parcursul zilei.

După incident, familiei i s-au returnat banii pe bilete.

„Vrem ca toată lumea să aibă mereu cea mai bună experiență în parcul nostru și ne pare rău că unele persoane au întâmpinat probleme din cauza caruselului. Personalul nostru este pregătit, cunoaște procedurile și nu există niciun fel de risc. Din păcate, în timpul anumitor curse, caruselul se poate opri din cauza unor probleme tehnice sau din cauza unor acțiuni ale unor vizitatori. În tot acest timp, prioritatea noastră este să ne asigurăm că toți vizitatorii noștri sunt evacuați în condiții sigure”, a declarat un purtător de cuvânt al parcului de distracții.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
62021744
Român găsit de poliţiştii italieni cu picioarele scoase pe geamul unei maşini. Ce făcea
Caz mai puţin obişnuit în oraşul italian Torino.
62072523
Obsesia pentru fitness a făcut-o să poarte haine pentru copii. Cum a fost posibil
O femeie a ajuns să cântărească aproximativ 30 de kilograme, după ce pasiunea sa pentru exerciții fizice s-a transformat în obsesie.
62072510
Un model susţine că pisica a trimis pozele sale indecente pe Facebook. La cine au ajuns
Un model din Anglia susține că pisica sa a fost cea care a trimis unui bărbat pe Facebook mai multe imagini indecente cu ea.