Tendințe în organizarea nunților: invitații de tip pașaport și decoruri mediteraneene. Pentru ce optează cuplurile

×
Publicitate

S-a dus vremea nunților la care participau toți finii socrilor mari și mici, colegii din școala generală, unchi, nepoți, vecini și verișori.

Multe dintre cuplurile care se căsătoresc în 2025 își doresc o petrecere intimă și, dacă se poate, în aer liber. În felul acesta reduc din costuri și pot să-și răsfețe invitații cu delicatese.

Deși nu au stabilit încă data, Silvia și Andrei vor să planifice în detaliu marele eveniment.

Silvia, viitoare mireasă: „O nuntă mai intimă, 80-100 de persoane maxim. Am găsit câteva locații foarte faine, am venit puțin să studiem piața, să vedem ofertele de preț.”

Acest cuplu se va căsători în septembrie. Viitorii miri nu au ales încă desertul.

Cuplu: „Sunt foarte multe oferte, e greu de decis, toate arată bine, dar am vrea ceva destul de fresh, nu foarte dulce. Mai avem încă de ales partea de flori.”

În privința ținutelor, în 2025 se poartă rochiile care te duc cu gândul la anii '20 sau '70, cât mai simple ori cu elemente detașabile. Costă de la 3 mii de lei în sus, în funcție de material.

Cristina Teleptean, designer: „Aceasta a fost cândva o rochie de prințesă cu mărgele și am decis să fac o rochie minimalistă din două piese, cu o fustă detașabilă.”

Fată: „Rochia vreau să fie mai simplă, dar elegantă. Tip prințesă, dar nu cu foarte mult tulle.”

Femeie: „Să fie câte puțin din toate. Să fie și de ce nu, simplă, dar să fie și accesorizată cu anumite pietre.”

Mulți tin enorm la felul în care arată locul în care vor petrece alături de apropiați, dar și la meniu.

Ana Cornea, organizator de evenimente: „Sunt foarte mulți care își doresc nunți în aer liber și să folosim decoruri mediteraneene.”

Anca Gălbean, organizator: „Mirii vor foarte mult să ofere experiențe, nu se mai limitează la nunta clasică de restaurant cu meniu, ci vor să ofere și un bar de jamon, o cafea de specialitate, entertainment diferit.”

Cuplurile caută să își pună amprenta și în felul în care arată invitația la nuntă.

Andreea Rus, organizator de evenimente: „Vedeta târgului a fost invitația tip pașaport. Rămân în vogă și temele florare, verdeață.”

Mulți pot retrăi ziua cea mare cu ajutorul realității virtuale. Un astfel de pachet costă 2500 de euro.

Victor Hasan, videograf: „Cu acești ochelari, mirii pot să vadă în realitate virtuală 360 toată nunta exact cum a fost, să umble live printre invitați.”

În acest sfârșit de săptămână, peste 2 mii de cupluri au trecut pe la Târgul de nunți organizat în Cluj.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62511560
Turiștii se bucură de condiții excelente de schi în Poiana Brașov. Cazările au fost pline în weekend

Deși România a înghețat, gerul din aceste zile a dat un impuls sezonului de schi. În Poiana Brașov, pârtiile au rămas intacte, iar instalațiile care produc zăpadă artificială lucrează la capacitate maximă.

62511468
Val de frig și ninsori în toată țara. La munte, temperaturile au fost și de -18 grade pe timpul nopții

Valul de ninsori din acest sfârșit de săptămână este urmat de o răcire bruscă, a vremii. La Întorsura Buzăului mercurul a scăzut, peste noapte spre minus 18 grade Celsius în timp ce, în Brașov au fost, minus 16.

62511592
S-a pregătit pentru prima ei călătorie cu avionul, dar nu i-a ieșit. O femeie s-a suit pe banda de bagaje

La asta chiar nu se aștepta, când s-a pregătit sufletește pentru prima ei călătorie cu avionul.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.