Sute de obiecte de artă furate de nazişti au fost găsite în muzeele din Olanda

61992180
iStock

Un număr de 170 de obiecte de artă furate de nazişti sau de colaboratori ai acestora de la familiile de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost găsite în mai multe muzee din Olanda, relatează The Guardian.

Printre obiectele identificate se numără 83 de tablouri, 26 de desene şi 13 obiecte ritualice evreieşti, care au fost furate între anii 1933 şi 1945.

Obiectele au fost găsite în 42 dintre cele 163 de instituţii de artă implicate în proiectul de identificare a originilor lor, denumit "Museale Verwervingen".

Rijksmuseum

Foto: Rijksmuseum, unul dintre muzeele implicate în proiectul de identificare

O parte a obiectelor au început, însă, să fie restituite posesorilor iniţiali (sau familiilor acestora). În 2015, de exemplu, a fost returnat un tablou cumpărat de regină Juliana a Olandei în 1960, fără ca aceasta să ştie că fusese furat. Iar mai recent, a fost înapoiată o sculptură de bronz, din secolul al 16-lea, ce-l înfăţişa pe Moise.

Sculptură de bronz ajunsese în colecţia privată a unui cetăţean olandez ce susţinuse regimul nazist şi care fusese pus de aceştia la conducerea muzeelor din Olanda. Cetăţeanul olandez ar fi obţinut sculptură cândva între 1948 şi 1952 în circumstanţe necunoscute.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61992170
Cel mai mare exercițiu multinațional ATLAS, organizat în Giurgiu. Pasageri luați ostatici

Cel mai mare exercițiul multinațional ATLAS, organizat de Europol, s-a desfășurat la Daia în județul Giurgiu.

61992166
O vedetă s-a făcut de râs pe internet după ce a publicat o poză cu un nou tatuaj. FOTO

O tânără din Turcia, populară pe Instagram, s-a făcut de râs, după ce a publicat o fotografie cu noul ei tatuaj. Femeia a vrut să-și tatuaze un citat celebru, în engleză, însă a folosit o traducere greșită.

61991930
Țara care folosește metode contraceptive pentru a limita creşterea populaţiei de porumbei

Autorităţile din capitala Columbiei, Bogota, sunt copleşite de numărul mare de porumbei din oraş. Problema este cât se poate de serioasă, iar oficialii au lansat o campanie menită să îi descurajeze pe turişti să mai hrănească păsările.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.