Potrivit procurorilor, Gheorghe Chindriș, bărbatul ucis, a avut parte de o moarte violentă. Cercetările nu exclud că agresorul și victima să se fi cunoscut pe o platformă de întâlniri. 

Cu mâna pansată, suspectul le-a arătat, luni, anchetatorilor cum l-a omorât pe Gheorghe Chindriș. Procurorii spun că l-a lovit de mai multe ori cu un obiect contondent pentru ca apoi să-i fure banii, bijuteriile, dar și alte bunuri.

Corespondent PRO TV: „Suspectul a fost adus aici la locul crimei pentru reconstituire. În acest mod anchetatorii încearcă să refacă pas cu pas ultimele ore din casa victimei, dar și să afle ce s-a petrecut între cei doi”.

Potrivit unor surse din anchetă, Chindriș, în vârstă de 65 de ani, și suspectul, de 26, s-ar fi cunoscut online pe o platformă de întâlniri. În noaptea crimei s-au întâlnit în locuința lui Chindriș.

Citește și
Motociclist Hells Angels de 62 ani, inculpat pentru exploatarea soției. „Ea speră acum să obţină dreptate”
Motociclist Hells Angels de 62 ani, inculpat pentru exploatarea soției. „Ea speră acum să obţină dreptate”

Irimie Popa, prietenul victimei:A fost o bătălie acolo în mod evident, din ce mi-au descris. Era un om zdravăn”.

După crimă, suspectul a mers la spital în Mures pentru ca era rănit la mână. Potrivit unor surse din anchetă, tatăl său l-ar fi transportat pe o distanță de 150 de km. Ulterior i-a cerut unei cunoștințe cheile de la apartament și i-a spus acesteia că va sta acolo până va pleca în Olanda. A fost găsit de polițiști în mai puțin de 24 de ore. 

Vecină: „L-am întrebat ce a pățit la mână, mi-a zis că s-a operat la tendoane, la ligamente nu știu. L-am întrebat dacă s-a bătut. A zis că nu că o căzut și atât”.

Individul a fost arestat preventiv și este cercetat pentru omor și tâlhărie calificată. 

Gheorghe Chindriș, fost director la compania de stat Cupru Min, avea o situație materială bună. A locuit o vreme în Statele Unite, unde a înființat un sat românesc în jurul unei biserici maramureșene.