Soldați daci și romani au defilat cu torțe aprinse pe străzile din Buzău

×
Publicitate

Personaje desprinse din cărțile de istorie au defilat joi seară cu torțe aprinse pe străzile din Buzău.  

Sute de oameni i-au așteptat pe participanți de-a lungul traseului și s-au lăsat cuceriți de soldații daci și romani, dar și de gladiatorii pregătiți de luptă.

Parada a dat startul primului eveniment organizat de Buzău în colaborare cu Chişinău.

Luptătorii și-au dat întâlnire după lăsarea serii în fața Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei. Au pornit apoi, echipați de luptă și cu torțe aprinse în mână pe străzile din oraș.

Alaiul a fost însoțit și de fanfară, dar și de domnițe, spre încântarea publicului.

Și spectatorii au parcurs tot traseul cu protagoniștii care au recreat momente din istorie. Cei mai încântați au fost copiii.

Irina Sturzu – spectator: ”Sunt foarte încântați și de fiecare dată vor să participe la cât mai multe astfel de spectacole”.

Spectator: „Cel mai mult mi-a plăcut faptul că am văzut cum arătau într-un fel dacii și romanii pentru că eu am făcut asta la școală”.

Oamenii vor avea parte de patru zile de petrecere la cele două festivaluri organizate de autorități. Este vorba de „Zilele Chișinăului la Buzău” și „Buzău Fest”.

Liviu Zgârciu – coordonator Garda Apulum: „O să încercăm să readucem o parte din istoria noastră, istoria antică prin intermediul reconstituirii istorice, lecții vii de istorie care sunt adresate nu numai copiilor dar și adulților”.

Organizatorii au pregătit pentru participanți, lansări de carte, tabere militare, târgul meșterilor populari, concursuri de cross și ciclism și parade ale portului popular. De asemenea, se vor face degustări de produse tradiționale și de vinuri din România și Republica Moldova, iar serile se vor încheia cu concerte.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62263475
Localnicii din Los Angeles riscă să fie amendați dacă nu udă gazonul de două ori pe săptămână. Ce se află în spatele deciziei

Polițiștii din Los Angeles au o nouă sarcină în fișa postului.

62263436
Cursa caritabilă „Race for the Cure” revine în format fizic pe 5 iunie

După doi ani de pandemie, tradiționala cursă sportivă "Race for the cure" își așteaptă participanții la linia de start duminică, 5 iunie.

62263426
Ce vrei să te faci când vei fi mare? Doar 5% dintre angajații români au astăzi meseria la care visau în copilărie

Visurile de copil nu se potrivesc cu responsabilitățile de adult sau cel puțin așa arată rezultatele sondajului de Ziua Copilului realizat pe platforma de recrutare BestJobs.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.