Romanian Creative Week, desemnat cel mai mare eveniment al „industriilor creative” din UE, s-a încheiat la Iași

×
Publicitate

A 5-a ediție a „Romanian Creative Week", cel mai mare festival dedicat industriilor de profil din Uniunea Europeană, a ajuns duminică la final, la Iași.

500 de evenimentele culturale desfășurate de-a lungul celor 12 zile au bucurat sute de mii de oameni, potrivit organizatorilor.
Romanian Creative Week s-a încheiat cu un grandios spectacol de modă, unde creatori consacrați din țară și-au prezentat colecțiile de gală.

Ella Lazăr, designer: „Întreaga colecție se concentrează în jurul lucrurilor care contează. Este despre cum reușim să fim împreună chiar și atunci când lucrurile nu sunt în favoarea noastră.”

Au fost aglomerate și spațiile dedicate artei vizuale. În Copou, peste 40 de artiști și-au prezentat lucrările, într-un traseu senzorial care a explorat tema iubirii. De exemplu, Love Box, a dat voce atingerilor umane.

Printre altele, evenimentul a susținut peste 70 de tineri artiști aflați la început de carieră.

Irina Schrotter, creator de modă: „Am reușit să demonstrăm că România are o generație tânără, creativă, care merită sprijinul tuturor instituțiilor."

Festivalul a avut și reprezentații de design, dans, teatru, muzică și inovație digitală. N-au lipsit arhitectura, filmul și meșteșugurile.

Cătălin Alionte, directorul festivalului: „Am avut invitați din peste 15 țări, au fost peste 1500 de artiști. Feedback-ul din străinătate a fost unul foarte foarte bun."

Adriana Manolică, profesor la Facultatea de Economie Iași: „E vorba de bani care intră în oraș. Și bani care sunt folosiți pentru creșterea orașului. Distinct de impactul economic, este un impact de revitalizare culturală și urbană."

Romanian Creative Week a fost desemnat cel mai mare eveniment dedicat industriilor creative, de catre Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62546970
Drone-insecte ar putea fi folosite de Rusia și China la comiterea asasinatelor. Avertismentul unei experte în tehnologie

Drone-insecte, drone de camuflaj ucigașe de mărimea unor insecte ar putea fi folosite de Rusia și China pentru a comite crime care să nu poată fi dovedite, avertizează fost colaborator al Google.

62546898
Un bărbat de 38 de ani și-a bătut și amenințat mama după ce a refuzat să îi mai dea bani. A fost arestat preventiv

Un bărbat de 38 de ani din Cluj a fost arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție obținut de mama lui, pe care individul o lovise de mai multe ori.

62546895
Drogul fabricat din oase umane care face ravagii pe piețele sărace. Tinerii cad din picioare

Un drog fabricat din oase umane face ravagii pe piață, iar autoritățile din Sri Lanka au făcut o descoperire șocantă în bagajele unei foste însoțitoare de zbor.

Recomandări
Gettyimages 468768956
Ce este ratingul de țară și cum ar afecta România o retrogradare în categoria „junk”. Decizia vine în această seară

România așteaptă, vineri, evaluarea agenției de rating S&P, care ar putea confirma ratingul actual sau ne-ar trimite în categoria “junk”. O decizie negativă ar atrage o cascadă de efecte dramatice în economie, avertizează analiștii.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Bolojan, audiat aproape două ore și jumătate la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos. A plecat fără declarații

Ilie Bolojan a fost audiat vineri, timp de aproape două ore și jumătate, în calitate de martor la DNA Iași, în dosarul care vizează omul de afaceri Fănel Bogos.