Aproximativ 1.800.000 de români poartă numele sfinților considerați ocrotitorii creștinismului. Ziua de joi are o dublă semnificație pentru ortodocși, pentru că este și Înălțarea.
Ca în fiecare an, procesiunea a început la biserica ce poartă hramul Sfinților Constantin și Elena. Zeci de copii cercetași au deschis coloana cu făclii, iar alții au purtat icoane. Nu a lipsit fanfara orașului.
Localnic: „Lume multă, preoți mulți, slujbă frumoasă.”
Localnic: „E frumos, chiar e o seară plăcută.”
Localnică: „Foarte frumos, este o seară magnifică. Am fost foarte încântată de eveniment.”
Localnică: „E deosebit, este prima dată când vin.”
Cei care au urmărit procesiunea de pe margine au filmat cu telefoanele.
Localnică: „O distribui – e frumos – multă lume nu știe de procesiune.”
Localnic: „Îmi susțin copilul, e în prima linie aici la cercetași.”
Localnic: „Tata e preotul care ține icoana și ca să vadă și el ce frumos o ține. El și-a găsit meseria și mai târziu, la 40 de ani.”
Mulțimea a trecut și prin dreptul Porții Sărutului, iar circulația a fost complet oprită.
Turistă: „Vreau să vă spun că sunt din Cernăuți, din Ucraina, și la noi tot era un pelerinaj la care eu, în fiecare an, regulat, stăruiam dacă puteam să merg. În ziua aceasta când se întâmplă acolo așa ceva și eu nu mi-s acasă, aici la Târgu Jiu se întâmplă tot așa ceva. Mulțumim Domnului pentru această minune.”
Turistă: „La noi au traseu foarte lung, de 20, 50 km sau chiar 180 km și durează șapte zile.”
Mulți au fost cu gândul la cei pe care îi vor sărbători joi.
Localnică: „Și băiatul și fata și nepotul și ginerele sunt Elena și Constantin – deci se anunță petrecere mare – da, la Turcinești.”
Localnică: „E o zi importantă și la mulți ani la toți care îi cheamă Constantin și Elena.”
Vasile Vlădoiu, preotul bisericii „Constantin și Elena”: „Tuturor purtătorilor în numele Sfinților Împărați Constantin și Elena le urăm multă sănătate și liniște. Să ne dea Dumnezeu pace, liniște. Hristos s-a înălțat!”
Constantin și Elena sunt primii împărați creștini, iar Biserica Ortodoxă i-a trecut în rândul sfinților pentru contribuția la răspândirea creștinismului.