Podul dintre Brăila și Tulcea avansează încet. Tehnic, lucrările sunt în grafic, dar birocrația duce la întârzieri

×
Publicitate

Cel mai mare pod din România și al treilea ca mărime din Europa care unește peste Dunăre Brăila și Tulcea, începe să prindă contur.

 

După multe probleme birocratice, pilonii de pe cele două maluri au fost ridicați, iar acum sunt întinse cablurile de ancorare.
Podul va lega Dobrogea de Moldova şi de Muntenia. Cei care au drum pe acolo nu vor mai fi nevoiți să treacă Dunărea cu bacul, prin Galaţi şi Brăila. Termenul estimat de finalizare a lucrării este anul 2023.

Partea cea mai dificilă a construcţiei a fost ridicarea stâlpilor de susţinere. Sunt din oţel şi din beton, iar procesul a durat 7 luni, din care aproape jumătate au fost luni de iarnă.

Reporter: Cum merge treaba?

Francisco Torres - director de construcţii Astaldi : „Merge, se vede că merge”.

Reporter: Dificultăţi aţi avut?

Francisco Torres - director de construcţii Astaldi : „Am întâmpinat, dar suntem aici să le rezolvăm. Construcţia turnurilor a început în septembrie, acum am terminat, adică am tot trecut prin perioada cea mai grea, iarna."

Acum trebuie întinse cablurile din oţel. De această parte a lucrării se ocupă partenerii japonezi ai consorţiului, care au adus cablurile, garantate peste 100 de ani, de la ei din ţară.


Inginer Viorel Eșanu, responsabil cu monitorizarea lucrării: „Se ocupă de tot ce înseamnă partea de cabluri, tablier metalic şi structuri de întindere. Turnurile sunt finalizate 100%, pe malul tulcean mai sunt câteva operaţiuni de monolitizare pentru grinzi"

Cele mai mari probleme le întâmpină constructorii din cauza birocraţiei. Abia acum au obţinut autorizaţia de construcţie pentru cei 7 km ai drumului de acces pe pod.

Francisk Iulian Chiriac - preşedintele Consiliului Judeţului Brăila: „Aşteptăm cu interes celelalte documentaţii pentru eliberarea celorlalte autorizaţii pentru restul de drum"

Mai e nevoie de acte pentru alţi aproape 15 km de drumuri de legătură. Şi trebuie făcute plăţile pentru terenurile expropriate. Sunt oameni care aşteaptă de câţiva ani despăgubirile. De altfel, în urmă cu o lună, ministrul Transporturilor spunea că podul nou va rămâne nefolosit timp de aproape un an din cauza problemelor birocratice.


Podul suspendat de la Brăila este cel mai important proiect de infrastructură realizat în țara noastră după Revoluție şi va costa o jumătate de miliard de euro, în mare parte bani europeni. Va avea o lăţime totală de 31 de metri, patru benzi de circulaţie şi benzi adiţionale pentru pietoni şi biciclete.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62184109
O pereche de tigri bengalezi, transferați din Argentina în SUA. Călătoria va dura 20 de ore

O pereche de tigri bengalezi albi au pornit într-o călătorie de mii de kilometri, spre Statele Unite.

62184104
88 de lebede, ținute în captivitate pentru câteva luni în Belgia. Care a fost motivul

88 de lebede se vor bucura din nou de libertate după ce au petrecut cinci luni la adăpost.

62184099
Vrăjitoarea Dinarca Brătianu, condamnată pentru trafic de mercur. ”Îl foloseam pentru descântece la copii”

O vrăjitoare din Bârlad a fost condamnată la 1 an și 4 luni de închisoare pentru trafic de substanțe toxice, după ce oamenii legii au descoperit la domiciliul acesteia 1,6 kilograme de mercur alb. Femeia spune că folosea mercurul pentru descântece.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.