Podul de jumătate de miliard de euro de la Brăila are fisuri la structura de rezistență, la câteva luni de la inaugurare

×
Publicitate

Faimosul pod de la Brăila, inaugurat în vară chiar în prezența premierului Ciolacu și a ministrului Transporturilor, are din nou probleme. Podul care a costat peste jumătate de miliard de euro are fisuri la structura de rezistență.  

Reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri spun că nu vor recepționa lucrarea până când crăpăturile nu vor fi reparate.

Blocurile de ancoraj de pe cele două maluri, acolo unde au apărut fisurile, sunt punctele în care firele care susțin podul sunt prinse de sol, esențiale în structura de rezistență a întregii construcții.

Fiecare bloc are adâncimea de 35 de metri și a fost umplut cu 40.000 de metri cubi de beton, ceea ce înseamnă că poate susține o greutate de 100.000 de tone.

Compania Webuild Spa din Italia, fosta Astaldi, și compania japoneză IHI, cea care a făcut proiectul, trebuie să răspundă pentru reparații. Antreprenorii dau asigurări că problemele nu vor afecta nici traficul, nici siguranța structurii.

Alessandro Minitti, reprezentant al antreprenorului: "Din cauza efortului de întindere, practic poate să apară niște microfisuri. Din punct de vedere tehnic, asta nu e un risc pentru structură".

În premieră, o echipă a Știrilor PRO TV a filmat în interiorul camerelor tehnice unde fisurile sunt umplute cu o rășină specială.

Reporter: Ce este asta, o rășină?
Angajat: Da. Care cristalizează, de fapt, și închide gaura".

Antreprenorul recunoaște că încă de la primele săpături au apărut probleme cu infiltrațiile de apă și, pentru a fi construite blocurile de ancoraj, au lucrat continuu 26 de pompe de mare capacitate care au evacuat apa în Dunăre. În 2020 au fost observate primele microfisuri în pereții camerelor.

Ionuț Ciurea, Asociația Pro Infrastructură: "În primul rând trebuie să înțelegem că blocurile de ancoraj sunt, ambele, lângă Dunăre. Toată zona asta e îmbibată cu apă".

Fiecare bloc de ancoraj este prevăzut cu un sistem de dezumidificare, umiditatea aerului este ținută la 40 la sută, ceea ce împiedică orice fenomen de coroziune.

Pe de altă parte, cei de la CNAIR spun că nu vor recepționa lucrarea până la rezolvarea problemelor. Conform contractului, microfisurile vor fi monitorizate de constructor încă 6 luni de la darea în folosință a podului.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt Ministerul Transporturilor: "La un obiectiv de această categorie și de această talie, și la un constructor care se pretinde profesionist, nu ar trebui să apară astfel de greșeli de începător. Asta este problema. Și normal că, până nu vor remedia situația și nu vor face lucrurile așa cum scrie în contract – pentru că în contract nu prevede scurgeri sau infiltrații în camerele blocurilor de ancoraj, noi nu le vom face recepția".

Podul are o garanție de 10 ani. În august au fost găsite peste 400 de şuruburi slăbite şi zone cu asfalt denivelat.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Cum funcționează self service-urile pentru mașini, unde șoferii scot mai puțini bani din buzunar

Se înmulțesc și la noi afacerile bazate pe ideea de autoservire. Proprietarii pun la dispoziția clienților aparatura de care au nevoie și aceștia își spală singuri mașinile sau hainele ori își ridică singuri coletele.

Parcul Herăstrău din Capitală se degradează de la o zi la alta. Autoritățile au în plan să îl refacă anul viitor

În Capitală, o plimbare prin cel mai mare parc din oraș, Herăstrău, poate fi plină de capcane. Multe alei din apropierea lacului sunt distruse, iar iluminatul nocturn lipsește.

Mesajul unui copil pentru o șoferiță de autobuz care i-a salvat viața. Băiatul înghițise o monedă

Un băiat din Texas în vârstă de șapte ani a trecut printr-o experiență neplăcută, care se putea sfârși tragic, pe 29 septembrie, în timp ce se îndrepta spre școală cu autobuzul.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.