Oamenii de ştiinţă se tem că o nouă pandemie s-ar putea instala pe nesimţite. Unele țări încep vaccinarea

pandemie
Shutterstock

Oamenii de ştiinţă care urmăresc răspândirea gripei aviare sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că lacunele în monitorizare îi pot ţine cu câţiva paşi în urma momentului izbucnirii unei noi pandemii, potrivit Reuters.  

Mulţi oameni de știință monitorizează noul subtip de gripă aviară H5N1 la păsările migratoare din 2020. Dar răspândirea virusului la 129 de turme de vaci de lapte din 12 state americane semnalează o schimbare care ar putea face aduce virusul mai aproape de a deveni transmisibil între oameni.

Infecţii au fost depistate şi la alte mamifere, de la alpaca la pisici de casă.

"Pare aproape ca o pandemie care se desfăşoară cu încetinitorul", a declarat Scott Hensley, profesor de microbiologie la Universitatea din Pennsylvania. "În acest moment, ameninţarea este destul de scăzută. Dar asta s-ar putea schimba într-o clipă", avertizează el.

Cu cât avertizarea cu privire la un salt la om este mai timpurie, cu atât mai repede oficialii din domeniul sănătăţii mondiale pot lua măsuri pentru a proteja oamenii prin lansarea dezvoltării de vaccinuri, teste pe scară largă şi măsuri de izolare.

Citește și
gripa aviara
Ce spune OMS despre primul deces cauzat de gripa aviară la om. „Important de precizat”

Monitorizarea federală a vacilor de lapte din SUA se limitează în prezent la testarea turmelor înainte ca acestea să fie transportate dintr-un stat în altul. Eforturile de testare ale statelor sunt inconsecvente, în timp ce testarea persoanelor expuse la bovinele bolnave este insuficientă, au declarat pentru Reuters oficiali guvernamentali din domeniul sănătăţii şi experţi în gripă pandemică.

Monitorizarea oamenilor este ”foarte, foarte limitată”

"Trebuie să ştim care sunt fermele pozitive, câte dintre vaci sunt pozitive, cât de bine se răspândeşte virusul, cât timp rămân infectate aceste vaci, calea exactă de transmitere", subliniază virusologul olandez Ron Fouchier de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam.

Dr. Jeanne Marrazzo, director al Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, a declarat că monitorizarea în cazul oamenilor este "foarte, foarte limitată". Marrazzo a descris reţeaua de monitorizare a gripei umane pe care o are Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA drept "un mecanism pasiv de raportare şi prezentare". Departamentul american al Agriculturii este mai proactiv în testarea vacilor, dar nu face publice fermele afectate, a arătat ea.

Mai mulţi experţi au atras atenţia că abordările diferite ale agenţiilor de sănătate animală şi umană ar putea împiedica un răspuns mai rapid. "Dacă aş proiecta sistemul de la zero, aş avea o singură agenţie", a declarat Gigi Gronvall, expert în biosecuritate la Centrul Johns Hopkins pentru securitatea sănătăţii. "Acesta nu este singurul exemplu în care avem probleme de mediu sau din domeniul animaelor care cauzează probleme umane", menţionează expertul.

Un purtător de cuvânt al USDA a declarat că agenţia lucrează "non-stop" cu CDC şi alţi parteneri în cadrul unui "răspuns la nivelul întregului guvern", adăugând că cercetările în curs arată că "aprovizionarea cu alimente a Americii rămâne sigură, vacile bolnave se recuperează în general după câteva săptămâni, iar riscul pentru sănătatea umană rămâne scăzut".

Apariția unui nou virus gripal, prevăzută de două decenii

Într-o declaraţie, CDC afirmă că "USDA şi departamentele de sănătate locale şi de stat din întreaga ţară se pregătesc de aproape două decenii pentru apariţia unui nou virus gripal şi monitorizează în permanenţă chiar şi cele mai mici modificări ale virusului".

Unele pandemii, inclusiv de COVID-19, apar cu puţine semne prealabile. În ultima pandemie de gripă, cauzată de H1N1 în 2009, virusul şi predecesorii săi s-au răspândit mai întâi printre animale timp de mai mulţi ani, arată Hensley, dar o mai mare monitorizare ar fi ajutat autorităţile sanitare să se pregătească.

Trei persoane din Statele Unite au fost testate pozitiv pentru gripa aviară H5N1 de la sfârşitul lunii martie, după ce au intrat în contact cu vacile, prezentând simptome uşoare. O persoană din Mexic a fost infectată cu o tulpină H5 separată, care nu a mai fost întâlnită anterior la om şi fără nicio expunere cunoscută la animale. Alte cazuri au fost raportate în India, China şi Australia, cauzate de tulpini diferite.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirmă că riscul infectării cu H5N1 pentru oameni este scăzut, deoarece nu există dovezi de transmitere la om. Unele instrumente sunt disponibile în cazul în care acest lucru se schimbă, inclusiv cantităţi limitate de vaccin H5N1 existent şi medicamente antivirale precum Tamiflu.

Există mecanisme de lansare a producţiei pe scară largă de teste, tratamente şi vaccinuri, dacă este necesar, a declarat Wenqing Zhang, şeful agenţiei ONU pentru gripă.

Finlanda va fi prima țară care își va vaccina lucrătorii expuși 

Alţi experţi au declarat că există suficiente motive de îngrijorare pentru a începe să se pregătească pentru o potenţială răspândire la om, deşi factorii declanşatori - ca să fie nevoie de luarea de măsuri - diferă în funcţie de rolul jucat în răspuns, a declarat Richard Hatchett, director executiv al Coaliţiei pentru Inovaţii în Pregătirea Epidemică (CEPI). Organizaţia sa a acţionat din timp pentru finanţarea dezvoltării vaccinului COVID, iar în prezent poartă discuţii cu parteneri de cercetare în legătură cu H5N1.

CEPI îşi propune să creeze o bibliotecă de prototipuri de vaccinuri pentru agenţii patogeni cu potenţial pandemic. Acest lucru ar ajuta producătorii de medicamente să iniţieze producţia pe scară largă şi să distribuie vaccinuri acolo unde este necesar, în termen de 100 de zile de la apariţia unui focar.

Unele ţări iau măsuri pentru a proteja populaţia împotriva H5N1. Statele Unite şi Europa asigură doze de vaccin antigripal "pre-pandemic" care ar putea fi utilizate pentru grupurile cu risc ridicat, inclusiv lucrătorii agricoli sau de laborator. Se aşteaptă ca Finlanda să devină prima ţară care să vaccineze lucrătorii din fermele de animale cu blană şi de păsări, precum şi lucrătorii din domeniul sănătăţii animalelor.

Extinderea accesului la vaccinuri este, de asemenea, complexă, a declarat Zhang de la OMS. Producătorii de vaccinuri împotriva gripei potenţial pandemice fac vaccinuri împotriva gripei sezoniere şi nu le pot produce pe amândouă în acelaşi timp, a spus ea.

Având în vedere că majoritatea vaccinurilor antigripale sunt fabricate folosind virusuri cultivate în ouă, ar putea dura până la şase luni pentru a produce vaccinuri pandemice. Statele Unite sunt în discuţii cu Moderna pentru a utiliza tehnologia lor mai rapidă de ARNm pentru vaccinurile împotriva gripei pandemice.

Toţi experţii au recunoscut necesitatea de a găsi un echilibru între a acţiona rapid pentru a evita o ameninţare şi a reacţiona excesiv. "Dorim să emitem o notă de precauţie fără a spune că lumea este pe cale să se sfârşească", a declarat Wendy Barclay, un virusolog de la University College din Londra care cercetează gripa aviară pentru Agenţia de Securitate Sanitară din Regatul Unit.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
„O pandemie mai rea decât COVID-19”. Un virus care a trecut de la animale la oameni îi alarmează pe experți
„O pandemie mai rea decât COVID-19”. Un virus care a trecut de la animale la oameni îi alarmează pe experți

Gripa aviară care infectează și oamenii ar putea determina o pandemie „mai rea decât COVID-ul” atenționează experții britanici în sănătate publică, solicitând guvernelor lumii să ia „acum” măsuri pentru prevenirea unui nou dezastru.

Ce spune OMS despre primul deces cauzat de gripa aviară la om. „Important de precizat”
Ce spune OMS despre primul deces cauzat de gripa aviară la om. „Important de precizat”

Un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat vineri că recentul deces al unui pacient dintr-un spital din Mexic nu poate fi atribuit gripei aviare H5N2, ci unor cauze „multifactoriale", transmite EFE.

 

Virusul care a trecut de la animal la om. OMS a anunțat primul deces
Virusul care a trecut de la animal la om. OMS a anunțat primul deces

Gripa aviară de tip nou a făcut primul deces, în Mexic. Tulpina H5N2 a stat la originea infectării persoanei care a decedat, a transmis Organizația Mondială a Sănătății.

O a treia persoană, infectată cu gripă aviară în SUA. Autoritățile lucrează pentru a evita apariţia mai multor infectări
O a treia persoană, infectată cu gripă aviară în SUA. Autoritățile lucrează pentru a evita apariţia mai multor infectări

 

O a treia persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, caz asociat cu o epidemie declanşată de acest virus în rândul vacilor de lapte, au anunţat joi autorităţile sanitare americane.

Gripa aviară a trecut în SUA la vaci și se găsește în laptele din magazine. Cât de periculoasă e pentru om ”pandemia animală”
Gripa aviară a trecut în SUA la vaci și se găsește în laptele din magazine. Cât de periculoasă e pentru om ”pandemia animală”

Gripa aviară a trecut la vaci şi se răspândeşte rapid în turmele din Statele Unite, iar oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi. Una din cinci mostre de lapte de la vânzarea cu amănuntul din Statele Unite a fost testată pozitiv pentru fragmente virale.

 

Recomandări
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat
Klaus Iohannis discută astăzi cu liderii partidelor parlamentare, pentru a rezolva criza politică. USR participă separat

Noua rundă de negocieri pentru formarea Guvernului, purtate de PSD, PNL și UDMR, s-a încheiat sâmbătă seară fără a se ajunge la o înțelegere.

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

La Rânca a început deja vacanța de Crăciun. Turiștii au primit pomana porcului, țuică și vin fiert, direct pe pârtie
La Rânca a început deja vacanța de Crăciun. Turiștii au primit pomana porcului, țuică și vin fiert, direct pe pârtie

Pentru unii români a început deja vacanța de Crăciun, iar cei care au ajuns la Rânca, în Gorj, au intrat repede în atmosfera de sărbătoare.