O mamă şi-a lovit copilul cu maşina, după ce l-a pedepsit să meargă pe jos de la şcoală. Care este starea băiețelului

62427519

O femeie din Alabama, în vârstă de 27 de ani, și-a lovit copilul cu maşina, după ce l-a pedepsit să meargă pe jos de la şcoală, a declarat poliția.

Sarai Rachel James și-a luat fiul de la școală pe 9 februarie și a aflat de la director că acesta avusese ceva probleme la școală în acea zi, potrivit AL.com, citează The Independet.

Femeia a oprit mașina la mică distanță de școală și i-a spus fiului ei să coboare și să meargă acasă pe jos de acolo. Casa celor doi se află la opt străzi distanță de școală.

Băiatul ar fi încercat să apuce mânerul portierei în timp ce vehiculul era în mișcare, dar femeia a accelerat, iar el a fost tras sub mașină și călcat de roata din spate.

Minorul a fost dus la spital cu zgârieturi pe spate şi cap.

„A fost un miracol că nu a fost rănit mai rău de atât”, a declarat șeful Departamentului de Poliție din Boaz, Michael Abercrombie.

Anchetatorii cred că mama l-a călcat accidental, deși pedeapsa pe care i-a aplicat-o a fost cea care a dus la incident, au precizat autoritățile.

Mama copilului a fost acuzată de abuz asupra asupra minorilor. Ea a fost eliberată din închisoare, pe o cauțiune de 50.000 de dolari și nu este clar dacă și-a angajat un avocat. Se pare că autoritățile i-au interzis să se mai apropie de fiul ei.

O femeie în vârstă de 53 de ani, al cărui nume nu a fost făcut public, se afla, de asemenea, în mașină în momentul incidentului. Ea a fost acuzată de punerea în pericol a bunăstării unui copil și a fost eliberată pe o cauțiune de 500 de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62427509
Un bărbat din SUA a murit după ce a fost mușcat de o șopârlă pe care o avea ca animal de companie

Autoritățile din Colorado, SUA, au anunțat moartea unui bărbat în vârstă de 34 de ani, la patru zile după ce a fost mușcat de unul dintre cei doi monștri Gila pe care îi avea ca animal de companie.

 

62359306
O femeie din Huși a cerut retragerea fiului ei de la un liceu unde toți elevii primesc bani pentru că nu-i mai place școala

Mama unui licean de clasa a IX-a a cerut conducerii retragerea copilului ei de la cursuri pentru că acestuia nu-i mai place școala. Oficialii liceului au început o muncă de lămurire cu femeia, pe care au trimis-o inclusiv la psiholog, alături de copil.

62262584
Singura întrebare pe care Bill Gates i-ar pune-o unui călător în timp. Curiozitatea miliardarului

Dacă Bill Gates ar întâlni un călător în timp care vine din anul 2100, singura întrebare pe care i-ar pune-o nu ar fi despre familia sa sau despre prețul acțiunilor Microsoft.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.