Un bărbat din SUA a murit după ce a fost mușcat de o șopârlă pe care o avea ca animal de companie

62427509
Shutterstock

Autoritățile din Colorado, SUA, au anunțat moartea unui bărbat în vârstă de 34 de ani, la patru zile după ce a fost mușcat de unul dintre cei doi monștri Gila pe care îi avea ca animal de companie.

 

Monștrii Gila sunt reptile veninoase originare din sud-vestul Statelor Unite, potrivit BBC.

În mod normal, mușcăturile lor nu sunt fatale pentru oameni. Însă, un expert a declarat pentru CBS News, partenerul american al BBC, că victima ar fi făcut o reacție alergică.

Se crede că ultimul deces cauzat de o astfel de mușcătură a avut loc în 1930.

În urma acelui indicent, persoana respectivă nici măcar nu a avut nevoie de îngrijiri mediale, a spus Dr. Nick Brandehoff, medic toxicolog și expert în reptile.

Marea majoritate a mușcăturilor provoacă umflături și sângerări locale. Ceea ce s-a întâmplat cum pune în evidență faptul că orice animal veninos trebuie evitat și nu trebuie ținut drept animal de companie”, a mai precizat medicul.

Victima din Jefferson County, al cărui nume nu a fost făcut public, ar fi deținut două reptile carnivore. Monștrii Gila sunt cele mai mari șopârle din țară și pot ajunge la o lungime de aproximativ 56 cm, potrivit Smithsonian Institution. Ei poartă acest nume, după râul Gila.

Bărbatul a fost dus la spital la scurt timp după ce a fost mușcat de reptilă. El se afla într-o stare gravă de sănătate, iar medicii l-au conectat la aparate, însă s-a stins din viață vineri.

Creatura care l-a mușcat era un pui care măsura aproximativ 30 de centimetri.

Biroul medicului legist din Jefferson County a efectuat o autopsie, dar efectuează teste toxicologice suplimentare pentru a determina cauza exactă a morții.

Este ilegal să deții monștrii Gila în acest stat fără licență. Bărbatul deținea, de asemenea, tarantule, a căror deținere nu este ilegală.

Un investigator criminalist de la Colorado Parks and Wildlife a declarat pentru CBS că echipei sale i s-a cerut să scoată cei doi monștri Gila din casă.

Șopârlele care trăiesc în deșert vor fi duse la un centru de reabilitare a animalelor sălbatice dintr-un alt stat, dar animalul care l-a mușcat pe bărbat va fi transportat mai întâi în această săptămână la un laborator de la Universitatea din Colorado de Nord.

Acolo, veninul său va fi extras și studiat pentru a afla mai multe despre motivul pentru care mușcătura sa a dus la moartea proprietarului său.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62359306
O femeie din Huși a cerut retragerea fiului ei de la un liceu unde toți elevii primesc bani pentru că nu-i mai place școala

Mama unui licean de clasa a IX-a a cerut conducerii retragerea copilului ei de la cursuri pentru că acestuia nu-i mai place școala. Oficialii liceului au început o muncă de lămurire cu femeia, pe care au trimis-o inclusiv la psiholog, alături de copil.

62262584
Singura întrebare pe care Bill Gates i-ar pune-o unui călător în timp. Curiozitatea miliardarului

Dacă Bill Gates ar întâlni un călător în timp care vine din anul 2100, singura întrebare pe care i-ar pune-o nu ar fi despre familia sa sau despre prețul acțiunilor Microsoft.

62427374
Mesajul viral care a îngrozit comunitatea „Bună dimineața la cafeluță”

De câteva luni circulă pe rețelele de socializare, de la Facebook la TikTok și chiar LinkedIn, un mesaj fals care atrage atenția asupra pericolului imens reprezentat de pozele cu „Bună dimineața la cafeluță”.  

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.