O femeie a fost rănită grav după ce a fost atacată de un urs în timp ce-și scotea câinele afară

62382733
Profimedia

O femeie în vârstă de 55 de ani a fost atacată și rănită de un urs în Butler Township, statul Pennsylvania, marți seara, relatează The Butler Eagle, WTAE, Go Erie și CBS News.

Ursul a atacat-o pe victima Lee Ann Galante și pe câinele ei, Smokey, atunci când aceasta și-a scos câinele afară, în jurul orei 20:30.

Înainte de sosirea primilor echipaje medicale, Galante a suferit leziuni la cap și brațe și sângera excesiv. Medcii aflați la fața locului au reușit să-i stopeze hemoragia.

Câinele lui Galante nu a fost rănit, dar femeia a fost transportată la Butler Memorial Hospital și mai târziu la Allegheny General Hospital.

Galante este tratată pentru plăgi și traumatisme la nivelul capului, gâtului, feței și brațului, precum și pentru oase rupte, potrivit chirurgului ei, Dr. Jennifer Chen, relatează CBS News.

„A fost terifiant. Sincer, nu credeam că voi supraviețui. Nu-mi venea să cred că se întâmpla asta”, a declarat Galante pentru CBS.

„A venit în spatele meu și m-a împins și m-a trantit, iar eu am căzut cu fața pe ciment. Apoi m-a prins de ceafă și trăgea atât de tare de ea încât am crezut că voi muri”, a explicat femeia.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei de vânătoare, Travis Lau, a declarat că dacă puii ar fi eutanasiați sau „marcați și transferați pe terenurile de vânătoare sau în Pădurea Națională Allegheny, în partea centrală a regiunii”, astefel de atacuri nu ar mai exista.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62431433
Un băiețel a murit după ce a căzut de pe un tobogan de la locul de joacă al școlii. „Avem inima frântă”
O familie din Utah a dat în judecată o școală primară pentru moartea fiului lor.
62431324
Un fenomen meteo bizar dă peste cap prognozele meteo. Urmează zile cu viscol și ninsori masive într-o mare țară din Europa
Un fenomen meteorologic bizar este „în curs de desfășurare”, care va aduce „ninsori pe scară largă” în Marea Britanie, potrivit unui cunoscut meteorolog britanic.
62431306
Amenzi duble pentru vecinii gălăgioși. Propunerea legislativă a fost votată în Senat
Muzica dată la maximum, certurile și lucrările din locuințe în timpul orelor de liniște ar putea atrage sancțiuni mai mari.