O femeie a cumpărat o biserică abandonată cu 45.000 de dolari și a transformat-o în casa visurilor ei: „Miza vieții mele”

Biserica transformata
CNBC

De doi ani, o femeie lucrează la construirea „chouse-ului” visurilor sale în statul american Michigan. Așa numește Anderson, în vârstă de 45 de ani, biserica abandonată de 128 de ani pe care o transformă în locuința sa.

Este un vis pe care îl are încă din copilărie, când mergea la biserică împreună cu bunicii și era fascinată de arhitectura clădirilor și de capacitatea lor de a aduna oamenii laolaltă.

„Am fost fascinată de vitralii dintotdeauna și îmi place ideea de a locui într-un loc în care s-au adunat atât de mulți oameni”, a declarat Anderson pentru CNBC Make It.

După zece ani de căutări, proiectul a intrat într-o nouă etapă, care a presupus ani de muncă și luni întregi de renovări aproape neîntrerupte, urmărite îndeaproape de producătorii unei emisiuni TV și de urmăritorii săi din mediul online. Anderson a cheltuit până acum aproape 200.000 de dolari pentru amenajări și are planuri ambițioase pentru transformarea clădirii într-un spațiu în care oamenii să se poată reuni.

„Este în continuare cel mai mare risc pe care mi l-am asumat vreodată. Există încă o probabilitate de 50% ca acest «chouse» să devină o locuință sustenabilă sau să mă ducă la faliment. Dar, de fiecare dată când sunt aici, simt o liniște interioară”, a spus ea.

Acest sentiment este cel care o motivează, a adăugat Anderson. „Nu voi lăsa nimic și pe nimeni să mă împiedice să-mi îndeplinesc visul, chiar dacă îmi va lua 30 de ani.”

Cum a găsit biserica pe care o căuta

În urmă cu aproximativ zece ani, Anderson, stilistă de interior și decorator stabilită în New York, a început să caute în toată țara o biserică pe care și-ar fi permis să o cumpere, să o renoveze și să o transforme în locuință.

Ea spune că a economisit intens timp de trei-patru ani și a strâns aproximativ 250.000 de dolari într-un fond destinat proiectului. A făcut oferte pentru mai multe proprietăți din diferite state, însă niciuna dintre încercări nu s-a concretizat.

În primăvara anului 2024, căutările s-au încheiat într-un mod neașteptat, pe platforma imobiliară Zillow.

Anderson a aflat pe parcurs că bisericile sunt scoase de regulă la vânzare pe site-uri dedicate proprietăților comerciale sau chiar pe Facebook Marketplace, nu pe platforme imobiliare rezidențiale precum Zillow. Într-o zi, a găsit însă un anunț pentru o casă parohială din Michigan — o locuință mică, deținută și întreținută de o biserică, în care locuiește conducătorul acesteia împreună cu familia. Proprietatea era listată la 125.000 de dolari și includea, fără costuri suplimentare, o biserică.

Clădirea fusese construită în 1898 ca biserică metodistă și se afla într-o stare avansată de degradare. Potrivit lui Anderson, acoperișul avea găuri atât de mari încât prin ele ar fi putut trece un om, iar infiltrațiile provocaseră daune extinse. Pentru a vizita proprietatea, a trebuit să semneze o declarație de asumare a riscurilor și să poarte o mască de protecție respiratorie.

„Când am deschis ușile de la intrare, m-a izbit un val de mucegai. Dar, după ce am intrat și am cotit, am văzut vitraliile. Am ieșit în fugă, mi-am tras agentul imobiliar deoparte și i-am spus: «Asta va fi a mea»”, a povestit ea.

În timp ce alții ar fi văzut doar o încăpere mare și goală, Anderson și-a imaginat un perete imens de bibliotecă, o bucătărie deschisă, un spațiu pentru întâlniri și vitralii restaurate cu grijă, toate integrate în propria locuință.

„Mi s-a făcut pielea de găină, pentru că tot ce îmi imaginasem exista, literalmente, într-un singur loc. M-am îndrăgostit de clădire de la prima vedere, în ciuda tuturor problemelor”, a spus Anderson.

În iunie 2024, ea a încheiat tranzacția. După negocieri intense, a plătit 45.000 de dolari pentru biserica de aproximativ 325 de metri pătrați, casa parohială și un teren înierbat alăturat, de circa 930 de metri pătrați.

Aproape 200.000 de dolari investiți în renovare

Biserica are în prezent un dormitor și două băi, în timp ce casa parohială alăturată dispune de patru dormitoare și două băi.

Anderson a plătit proprietatea integral, în numerar, iar până acum a cheltuit aproximativ 194.000 de dolari pentru renovări. La început, s-a mutat în casa parohială, unde a locuit în condiții pe care le descrie mai degrabă ca pe o perioadă de „campare”, din cauza stării proaste a clădirii. Apoi a început să rezolve cele mai urgente probleme: repararea acoperișurilor și a jgheaburilor, hidroizolarea clădirilor și remedierea mucegaiului și a daunelor provocate de apă de-a lungul anilor.

Anderson, care a locuit în New York mai bine de 30 de ani și și-a construit cariera renovând case vechi, spune că nu este străină de clădirile abandonate sau declarate nelocuibile.

„Am privit proiectul ca pe renovarea unei case pentru revânzare, doar că la un nivel extrem”, a explicat ea.

Totuși, transformarea bisericii este un proiect mai amplu, mai costisitor și, după cum spune chiar ea, „mai nebunesc”, deoarece a fost nevoită să-și schimbe complet viața și să se mute într-un oraș în care nu cunoaște pe nimeni. Acest lucru a făcut mai dificilă găsirea specialiștilor și a resurselor necesare pentru a-și pune ideile în practică.

Pentru a ține cheltuielile sub control, Anderson a făcut singură cea mai mare parte a lucrărilor de demolare, a montat câteva grinzi pentru podea și a instalat plăci de gips-carton. Și-a învins inclusiv teama de înălțime pentru a picta manual pereții exteriori și o parte dintre cei interiori.

„Am închiriat o platformă de lucru la înălțime de 24 de metri, mi-am pus hamul și m-am urcat în nacelă. A fost îngrozitor. Dar nuanța de albastru arată atât de bine și a schimbat complet aspectul”, a povestit ea.

Anderson spune că a fost foarte important pentru ea să păstreze cât mai mult din caracterul original al bisericii. A conservat vitraliile și o parte dintre corpurile de iluminat montate în jurul anilor 1940.

De asemenea, a refolosit câteva dintre băncile bisericii — care nu erau originale — pentru a construi peretele impunător al bibliotecii din încăperea principală, dar și masa și scaunele din zona de luat masa. Unul dintre insulele de bucătărie a fost realizat dintr-o ușă de la intrare și o masă veche folosită pentru împărtășanie.

Cum a devenit proiectul viral

La îndemnul unor prieteni, Anderson a început să documenteze pe Instagram transformarea bisericii. La începutul lunii martie 2025, un videoclip de 30 de secunde a devenit viral, adunând ulterior 16 milioane de vizualizări și aproape 3.700 de comentarii.

Clipul a atras atenția producătorilor de la Magnolia Network. Până la sfârșitul lunii martie, Anderson semnase un contract pentru a apărea în emisiunea de renovări „Home Reimagined”, prezentată de designerul de interior Vern Yip.

Oportunitatea a accelerat considerabil lucrările. Până atunci, Anderson reușise să repare doar acoperișul.

„Când m-au găsit, practic nu făcusem aproape nimic”, a spus ea.

Inițial, plănuise să renoveze biserica treptat, în patru-cinci ani. Însă calendarul echipei de televiziune a obligat-o să grăbească lucrările. Aproape opt luni, a muncit aici zi și noapte și s-a întreținut din economii, pentru că nu mai avea timp să lucreze.

„A fost haos”, a povestit Anderson.

Ea spune că nu a fost plătită pentru participarea la emisiune, însă apariția i-a adus sponsorizări și materiale sau servicii gratuite. Printre acestea s-au numărat dulapurile de bucătărie, electrocasnicele, blaturile, o parte din pardoseală și munca unor tâmplari care au construit peretele bibliotecii fără să-i ceară bani.

„Sincer, nu aș fi ajuns atât de departe dacă nu aș fi avut sprijinul primit pe rețelele sociale”, a mărturisit ea.

„Nu știu dacă voi termina vreodată complet”

Mutarea din New York într-un orășel din Michigan a fost o schimbare culturală majoră pentru Anderson. Nu toți localnicii sunt încântați că transformă vechea biserică într-o locuință privată. Alții o întreabă dacă nu se teme că noua casă ar putea fi bântuită.

Anderson nu crede că au rămas fantome în clădire, dar spune că, dacă ar exista, „am putea sta cu toții împreună”.

În general, ea consideră că membrii comunității au îmbrățișat proiectul și au înțeles că intenția sa este să salveze clădirea veche și să readucă viața în cartier.

Anderson speră ca, în final, costurile renovării să nu depășească 400.000 de dolari. Mai are însă mult de lucru. Următorul său obiectiv este să-și relanseze afacerea de design interior în Michigan și să câștige cât mai mulți bani în următoarele șase-opt luni, pentru a putea finaliza până iarna viitoare un proiect de excavare la casa parohială, estimat la aproximativ 40.000 de dolari.

De asemenea, vrea să găsească modalități mai eficiente de a-și monetiza activitatea pe rețelele sociale și de a atrage colaborări cu branduri.

„Anul trecut a fost atât de nebunesc, încât acum e o adevărată bucurie să pot locui aici și să mă concentrez pe construirea vieții mele în acest loc”, a spus Anderson.

„Nu știu dacă voi termina vreodată complet, pentru că îmi place să modific lucrurile și să le dau mereu o altă formă”, a adăugat ea.

În privința lucrărilor mai mari — izolarea clădirii, amenajarea peisagistică, transformarea turlei într-o verandă și înlocuirea clopotului —, speră să finalizeze cea mai mare parte până la sfârșitul anului 2028.

Are și un motiv în plus să respecte acest termen. Pe viitor, Anderson vrea să transforme terenul într-o pensiune de tip bed and breakfast: oaspeții ar urma să doarmă în casa parohială, apoi să ia masa și să se întâlnească în biserica transformată în locuință, unde ea va păstra și un spațiu privat.

Dincolo de amenajarea casei și de planurile de afaceri, Anderson spune că acest proiect de amploare are o semnificație personală mai profundă.

„Scopul meu principal, atunci când împărtășesc toate aceste lucruri, este să-i inspir pe alții să-și urmeze propriile visuri. Nu spun asta într-un mod idealist. Mă refer la a te pune pe treabă și a găsi soluții. Chiar dacă nu ai toți banii de care ai nevoie, dacă ai încredere în tine și rămâi dedicat planului tău, visul poate deveni realitate”, a concluzionat ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est. 

Zelenski
Zelenski, reacție vehementă după înțelegerea dintre Trump și Putin: „O investiție într-un război care trebuie încheiat”

Donald Trump a intrat din nou pe o traiectorie de coliziune cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu aliații europeni, după un acord surprinzător privind achiziția de motorină din Rusia. 

62301926
Investiție uriașă la Cernavodă. Nuclearelectrica pregătește un împrumut de 800 de milioane de euro pentru Unitatea 1

Nuclearelectrica vrea să contracteze un împrumut de 800 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru retehnologizarea Unităţii 1 a Centralei de la Cernavodă, acesta urmând să fie supus aprobării în Adunarea Generală a Acţionarilor.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62231719
INS: Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025 a urcat la 6,6%, faţă de 6,2%, în august

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.