O femeie a căzut de pe o stâncă în timp ce privea valurile oaceanului alături de iubitul ei

62428030
Shutterstock

O femeie a fost găsită fără suflare după ce a căzut de pe o stâncă din Hawaii și a fost luată de valuri, în timp ce prietenul ei încerca din răsputeri să o ajute.  

Poliția a precizat într-o postare pe Facebook că autoritățile au intervenit după ce tânăra a căzut de pe faleza, în apropiere de Paradise Drive și Beach Road din Kea'au, potrivit People.

Departamentul de Poliție din Hawaii a identificat victima ca fiind Kala'iokealaula Ashley Nicole Reyes Kanekoa, în vârstă de 29 de ani.

„Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Kea'au, care se afla cu femeia, a încercat să o salveze aruncând un dispozitiv de plutire, însă nu a reușit, femeia fiind trasă de curenții oceanului”, a adăugat poliția.

„Își iubea copiii mai mult decât orice și era o persoană iubitoare și grijulie”, a spus iubitul

Dylan Gapp, iubitul tinerei, a declarat că incidentul oribil s-a petrecut în timp ce priveau împreună valurile pe o stâncă din apropierea Hawaiian Paradise Park.

Deși poliția și pompierii au intervenit în șapte minute de la apelul de urgență, prietenul ei a susținut că atunci când au ajuns nu aveau instrumentele adecvate pentru a o salva și că nu a avut de ales decât să stea acolo vazând-o „cum se chinuie și țipă după ajutor”.

Mașina de pompieri nu era obligată să aibă la bord echipamente de salvare pentru înec și că, la momentul sosirii lor, era prea periculos și întuneric pentru ca ei să intre imediat în apă, au spus autoritățile.

Iubitul ei a povestit că, după ce a trecut o oră și barca și elicopterul de salvare încă nu ajunseseră, a înotat până la locul unde prietena lui se agăța de o plută. Cu toate acestea, în momentul în care s-a întors, el a spus că primii salvatori nu o mai puteau vedea.

În cele din urmă, poliția a declarat că departamentul de pompieri și Paza de Coastă au căutat-o pe tot parcursul dimineții, iar la ora 8 a.m., au găsit cadavrul ei la șase kilometri de țărm.

În urma autopsiei efectuate marți, cauza morții ei a fost stabilită ca fiind înec accidental. Poliția a precizat că nu se suspectează un act criminal.

Poliția a declarat pentru PEOPLE că ancheta este în curs de desfășurare și că așteaptă rapoartele toxicologice.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62427993
Caz bizar în Spania. Român psihotic care a intrat într-o secție de poliție după ajutor, bătut de un polițist bolnav

Un polițist din Spania și-a cerut scuze în instanță și a oferit daune morale de 9.000 de euro unui român bolnav psihic pe care l-a reținut ilegal și l-a bătut crunt, după ce acesta intrase din greșeală în secția de poliție pentru a cere ajutor.

 

62427982
Angajații unei mari companii vor încasa o primă de 7.300 de euro. ”Drept mulțumire pentru performanța”

Mercedes-Benz va acorda angajaților săi din Germania un bonus record de 7.300 de euro pentru performanțele înregistrate de companie anul trecut. 

62427978
Un sucevean supărat că avea netul slab a tăiat cu toporul toate cablurile din bloc. Urmarea este șocantă

Un bărbat din Suceava supărat pentru că avea semnalul slab la internet a ieșit pe casa scării cu un topor și a tăiat toate cablurile pe care le-a văzut, de la cele de internet, până la alimentarea cu energie electrică.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.