De la explozia de la ButanGas din 1996 la incendiul de la De Longhi din 2007. Apoi perioada pandemiei de COVID-19 și accidentul din 2023, când un autobuz a căzut de pe un pasaj în Mestre. Sunt doar câteva dintre marile situații de urgență în care Marialuisa Ferramosca, în vârstă de 67 de ani, directoarea serviciului de urgență Suem118 din Treviso, a fost în prima linie. De la 1 octombrie, se va pensiona, scrie Il Messaggero.
Și-a dedicat întreaga carieră sistemului public de sănătate din regiunea Treviso. Înainte de pensionare, însă, a făcut un gest pentru colegii săi: a renunțat la 142 de zile de concediu, aproape cinci luni, care vor fi recalculate și introduse în fondul de „concedii solidare” pentru angajații care au nevoie de ele, de exemplu pentru a putea petrece mai mult timp alături de copiii bolnavi sau în alte situații similare.
Specializată în chirurgie și anestezie-terapie intensivă, Ferramosca a început să lucreze la spitalul Ca’ Foncello în 1988, inițial ca medic chirurg de urgență. În 1999 s-a alăturat serviciului Suem118, pe care l-a condus începând din martie 2020, chiar în perioada cea mai dificilă a pandemiei de COVID-19.
„Îmi amintesc toate marile situații de urgență”
Întrebată despre momentele care i-au rămas în memorie de-a lungul carierei, Ferramosca spune că își amintește toate marile intervenții.
„Pe cea de la ButanGas am trăit-o ca medic chirurg de urgență. De la Secția de Chirurgie IV ne-am grăbit la Unitatea de Primiri Urgențe pentru a primi răniții. În cazul incendiului de la De Longhi am plecat chiar înainte să înceapă apelurile. Văzusem coloana de fum de pe terenul unde făceam un exercițiu. Din fericire, nu au existat răniți.”
Despre pandemia de COVID-19 spune că a fost „perioada cea mai intensă”. Centrala Suem primea mai mult de 500 de apeluri pe zi.
„La început, pentru a reduce riscul de infectare, trebuia să considerăm toți pacienții ca fiind pozitivi. Apoi am început să facem teste în ambulanță. Îmi amintesc foarte bine primul control al personalului Suem: aproximativ 100 de persoane, toate, din fericire, negative. Am trecut prin acea perioadă fiind alături unii de ceilalți. Dar nu a fost singura situație dificilă.”
Momentele care i-au rămas în suflet
Dincolo de marile situații de urgență, Ferramosca spune că își amintește și intervențiile obișnuite ale serviciului de ambulanță.
Un caz i-a rămas în mod special în memorie: „Un bătrân care a murit după ce a căzut pe scări. Soția lui era într-un colț. Am mângâiat-o, iar ea mi-a spus: «Nu era încă momentul lui». Este unul dintre lucrurile pe care le port cu mine.”
Ferramosca povestește că dorința de a deveni medic a apărut încă din copilărie.
„În clasa a V-a, învățătoarea ne-a ținut o lecție despre corpul uman, pornind de la schelet. Mi s-a deschis o lume. Totul a pornit de acolo.”
Întrebată dacă un medic se obișnuiește cu urgențele, spune că, în anumite situații, trebuie să o facă.
„Trebuie să-ți păstrezi luciditatea și controlul pentru a lua deciziile corecte într-un timp foarte scurt. Altfel este însă relația cu durerea, inclusiv cu cea a membrilor familiilor. Aceasta este partea cea mai emoționantă și sfâșietoare.”
După pensionare, Ferramosca spune că nu îi vor lipsi pasiunile, printre care se numără și Tai Chi.
