O companie aeriană a cerut un avion în plus pentru mai mulți luptători de sumo care mergeau la un concurs

62394592
Shutterstock

Cea mai importantă companie aeriană din Japonia, Japan Airlines, a fost nevoită să efectueze un zbor suplimentar după ce a ajuns la concluzia că două dintre avioanele sale riscau să depășească limitele de greutate.

De vină pentru această situație nu a fost excesul de bagaje, ci lista de pasageri care includea unii dintre cei mai grei bărbați din țară, relatează The Guardian.

Japan Airlines a luat decizia de a transfera mai mulți luptători de sumo într-un zbor special pentru că s-a temut că două aeronave destinate inițial să-i transporte nu vor putea să transporte și cantitatea suficientă de combustibil, din cauza restricțiilor de greutate.

Luptătorii de sumo urmau să zboare cu Boeing 737-800 din aeroportul Haneda din Tokyo și aeroportul Itami din Osaka la Amami Oshima, o insulă din sudul îndepărtat, unde urmau să participle la un concurs sportiv, potrivit ziarului Yomiuri Shimbun.

Îngrijorarea cu privire la capacitatea de alimentare cu combustibil a apărut atunci când personalul companiei a aflat că listele de pasageri de la cele două zboruri includeau mai mulți luptători de sumo, despre care ei au estimat că ar cântări în medie 120 de kg, cu mult peste media de 70 de kg luată în calcul de obicei.

Compania aeriană nu a putut înlocui una dintre aeronave cu o alta mai mare și a apelat la un zbor suplimentar pentru 27 de luptători, iar 14 dintre ei au fost nevoiți să se deplaseze de la Osaka până la Tokyo pentru a se putea îmbarca.

Nu este prima dată când situațiile complicate legate transportul luptătorilor de sumo devin subiect de știri. În 2014, o fotografie cu luptători înghesuiți într-un avion mic a devenit virală.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62394585
Reacția unei invitate la o nuntă după ce a observat că femeile primeau meniu diferit față de bărbați

O invitată a plecat furioasă de la nunta prietenilor ei, după ce a observat că personalul restaurantului servea femeilor un meniu diferit față de cel al bărbaților, relatează Mirror.

62394577
Cele mai norocoase zodii în săptămâna 16-22 octombrie, în horoscopul chinezesc. Care sunt zilele speciale pentru fiecare semn

Fiecare semn al zodiacului chinezesc este influențat în mod unic de energiile și oportunitățile de săptămâna viitoare, indivizii pot naviga pe căile lor cu o claritate și intenție mai mari, profitând la maximum de circumstanțele adaptate semnului lor.

62394576
Nu se mai fumează tutun, ci frunze de ceai. Decizie istorică a producătorilor de țigări

Marii producători de ţigarete, inclusiv British American Tobacco, au început să vândă dispozitive de încălzire (-"heat sticks"-nr.) care utilizează substanţe infuzate cu nicotină precum ceaiul de rooibos.  

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.