O capsulă a timpului, veche de peste 100 de ani, a fost deschisă la Târgu Mureș. Ce au găsit arheologii în interiorul ei

×
Publicitate

O capsulă a timpului, veche de peste un secol, a fost deschisă la Târgu Mureș. Aceasta a fost descoperită în timpul unor lucrări de renovare a unui liceu din oraș.

Capsula a fost ascunsă într-o cutie, în piatra de temelie a Colegiului Reformat din Târgu Mureș, pe data de 10 septembrie 1908.

Arheologii au găsit o cutie din piatră, sculptată, în fundația clădirii, în timp ce supravegheau lucrările de modernizare a liceului. După ce au curățat-o, și-au dat seama că au în fața lor chiar piatra de temelie a școlii, care cântărea câteva sute de kilograme. Au dus-o apoi la Muzeul de Istorie, unde au descoperit în interiorul ei o altă cutie, din cupru, care adăpostea planul vechi al clădirii, ziare și câteva monede.

Raluca Dumitrescu, restaurator: „Putem spune că s-a păstrat în condiţii foarte bune, având în vedere că unele dintre medallii au urme de coroziune, în rest hârtiile s-au păstrat foarte bine.”

Pentru a fi conservate este nevoie de o anumită temperatură şi umiditate. După ce a fost deschisă cutia, hârtiile au fost depuse în laboratorului Muzeului Judeţean Mureş.

Călin Pop, restaurator: „Am avut emoţii. Fiindcă ştiam că o să fie material de natură organică foarte sensibilă, sensibilă la umiditate şi chiar şi la lumină.”

Obiectele descoperite în capsulă vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii.

Otvos Kopany, director Muzeul Județean Mureș: „Această piatră de temelie nevăzută de 113 ani are valoare istorică atât locală, cât şi regională. Misiunea muzeului este protejarea patrimoniului cultural şi prezervarea ei pentru generaţiile viitoare.”

Capsula timpului a fost deschisă de specialiştii Muzeului de Istorie şi Arheologie din Mureş, alături de arheologii muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62226063
Povestea tinerelor care au fost prietene timp de 8 ani, apoi au aflat că sunt surori. Cum au ajuns să-și dea seama

Tinetti și Madison au fost amândouă adoptate din Republica Dominicană pe vremea când erau mici copile și au fost crescute de familii ce locuiau la distanță de 20 de minute de Connecticut.

Avertisment cu privire la carnea de porc cumpărată online. Vânzătorii ignoră analizele obligatorii

Autoritățile ne transmit să alegem cu atenție furnizorul de carne de porc pentru sărbători. Foarte mulți crescători își promovează porcii pe internet și sunt gata să ne aducă la ușă comanda.

62225991
Fostul baschetbalist Pavel Visner a decedat la vârsta de 82 de ani

Fostul baschetbalist Pavel Visner a decedat, luni, la vârsta de 82 de ani, informează forul român de specialitate.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.