O bucată dintr-un sarcofag din epoca romană, găsită în locuinţa unui constănţean. FOTO

62169173
News.ro

O bucată dintr-un sarcofag din epoca romană a fost găsită în locuinţa unui constănţean, specialiştii stabilind că bunul respectiv este evaluat la 2.500 de euro.

 

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Constanţa, vineri, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale - Compartimentul Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional al I. P. J. Constanţa au confiscat de la domiciliul unui bărbat din localitatea Valu lui Traian, un bun cultural susceptibil a face parte din patrimoniul cultural naţional, transmite News.ro.

„În fapt, bunul reprezintă o bucată dintr-un sarcofag de epocă romană, care ar proveni din cetatea Tomis, aflată pe teritoriul municipiului Constanţa, ulterior fiind folosită ca material de construcţie la valul mare de piatră (din apropierea comunei Valu lui Traian)”, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.

Sursa citată menţionează că bunul cultural a fost datat de un expert din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa ca aparţinând epocii romane (sec. al II/III-lea) şi evaluat la aproximativ 2.500 de euro.

Poliţiştii constănţeni continuă cercetările în acest caz, în cadrul unui dosar penal pentru furt calificat de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural şi tăinuire.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62169128
Ce proiecte de infrastructură vor fi gata în 2021. Anunțul ministrului Transporturilor
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a prezentat vineri, în cadrul primei sale conferinţe de presă, de la învestire, proiectele de infrastructură care vor fi finalizate în acest an şi acelea care vor intra în execuţie.
62169163
Coif de bronz vechi de 2.500 de ani, ținut în pod de un bărbat din Iași. Valorează o sumă fabuloasă
Celebrul Indiana Jones ar fi gelos pe o aventură moldovenească... pe cinste! Un coif din bronz, vechi de 2.500 de ani și care valorează aproximativ 400.000 de euro a stat șapte ani de zile în podul unui sătean.
62169139
Polițiștii care s-au bătut cu zăpadă au curăţat apoi luneta unui şofer, în trafic. Reacţia acestuia
Doi polițiști simpatici din Sibiu fac senzație pe internet - apar în tot felul de situații amuzante, care le înfățișează latura prietenoasă.