Nota surpriză primită de un elev din Caracal după contestație la BAC. Luase inițial 7,30 la Limba Română

62556691

Absolventul unui liceu din județul Olt, care a susținut examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie, a primit două puncte în plus la nota finală după ce a contestat evaluarea primită la proba de la Limba Română.  

Candidatul, absolvent al Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, a făcut contestație, după nota primită la Limba și Literatura Română. Inițial primise 7,30, iar după reevaluarea finală publicată luni, nu mare i-a fost surprinderea când a aflat că a obținut peste două punct în plus, astfel nota finală a ajuns la 9,65.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, au fost afișate pe 30 iunie 2025, atât în centrele de examen, cât și online. Aceste note sunt definitive și nu mai pot fi modificate, indiferent dacă sunt mai mari sau mai mici decât cele inițiale.

După soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% - de la 74,3% la 76,5% - pe ansamblul tuturor promoțiilor, față de 78,2% - în sesiunea iunie-iulie 2024. Astfel, se înregistrează, în total, 80.092 de candidați promovați (plus 2.287 de candidați față de rezultatele inițiale - 77.805 candidați).

Dintre aceștia, 75.662 de candidați provin din promoția curentă, rata de reușită fiind de 81,9%, iar 4.430 de candidați provin din promoțiile anterioare, cu o rată de reușită de 35,8%. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, cei mai mulți candidați - 14.004 din promoții cumulate - au obținut medii situate pe segmentul 9 - 9,49, iar 33 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (plus 9 față de prima afișare).

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62556668
Pasagerul unui avion și-a scris testamentul în timp ce aeronava în care se afla cobora brusc de la aproape 10.000 de metri

Zborul JL8696 al Japan Airlines, de la Shanghai la Tokyo, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență pe Aeroportul Kansai luni seară, după ce pasagerii au descris o coborâre bruscă a aeronavei.

62556640
Ce trebuie să știe părinţii care îşi trimit copiii în tabără. Recomandări de la Ministerul Afacerilor Interne

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne vin cu o serie de sfaturi pentru părinţii care îşi pregătesc copiii de plecare într-o tabără.

 

62528416
Statul din Europa unde nu mai ai voie să intri în pădure. De ce au introdus autoritățile această măsură

Macedonia de Nord a interzis marţi deplasările prin păduri, pentru a preveni incendiile, pe fondul îngrijorărilor legate de un nou val de caniculă.

Recomandări
Carfil 2
Pază cu drone la fabrica de armament Carfil, după sabotajul rusesc. Ce măsuri de securitate sunt pregătite

Producătorul de tehnică militară CARFIL, din Brașov, își sporește măsurile de securitate în special în zona în care fabrică muniție. Iar paza obiectivelor va fi asigurată și cu drone.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Ministrul Transporturilor a venit cu precizări

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.