Metoda prin care o localitate din România a reușit să reducă infracționalitatea stradală cu 90%

×
Publicitate

Legislația actuală limitează numărul polițiștilor locali din comune și sate, însă unele autorități locale au reușit să reducă numărul infracțiunilor.

Au folosit fonduri europene sau bani din bugetul local și au împânzit comunitățile cu sisteme moderne de camere de supraveghere. Iar rezultatele se văd după numai câteva luni: infracționalitatea stradală a scăzut chiar și cu 90 la sută.

În orașul Ovidiu, din județul Constanța, o localitate cu peste 15 mii de suflete, paza era asigurată până în urmă cu doi ani de catre 15 polițiști locali, insuficienți pentru a acoperi chiar și obiectivele deținute de primărie.

Pentru a suplini lipsa de personal, în întreaga localitate a fost montat un sistem de monitorizare video cu dispecerat propriu și camere cu senzori de mișcare. Unele pot fi ghidate de la distanță.

Autoritățile locale susțin că, odată cu instalarea sistemelor de supraveghere, infracționalitatea a scăzut, la nivel stradal, cu peste 50 la sută.

„Putem gestiona lucrurile mai bine. Astăzi în România, legislația spune pe scurt că în orice UAT putem angaja un polițist local la 1000 de locuitori”, a explicat primarul orașului Ovidiu.

Cele peste 60 de camere de supraveghere monitorizează aproape 90 la sută din suprafața localității. Costul întregului sistem a depășit un milion de lei, bani acordați din bugetul local.

„Aproape instant identificăm totul datorită faptului că Ovidiu este monitorizat video”, spune directorul unei firme de pază.

Un sistem similar de supraveghere va fi instalat și în comuna vecină, Mihail Kogălniceanu, cu date transmise wirelles. În acest caz, investiția este de 50% din fonduri europene, iar cealaltă jumătate din fonduri proprii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62231669
O asociație din Cluj-Napoca cere ca jocurile de artificii de sărbători să nu mai aibă loc, pentru a proteja animalele

O asociație din Cluj-Napoca cere autorităților să nu mai fie organizate jocuri de artificii de sărbatori, pentru a proteja animalele de companie care sunt de-a dreptul terorizate de zgomot.

62231666
Moș Crăciun pentru o zi. Salvatorii de la Ambulanța Mureș au adus daruri pentru cei mai puțin norocoși

Impresionați de poveștile emoționante ale unora dintre pacienți, salvatorii care lucrează la Ambulanța Mureș le-au oferit sprijin, înainte de Crăciun.

62229251
Nicușor Dan anunță dezastrul bugetar în București: "Venituri reale" la jumătate față de 2021

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că, potrivit proiectului actual al bugetului naţional, în 2022 veniturile reale ale Primăriei Municipiului Bucureşti ar urma să fie înjumătăţite faţă de cele din acest an.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.