Mărturisirile femeii care s-a căsătorit după doar 3 săptămâni cu un bărbat de 65 de ani

61979942

O femeie de 33 de ani s-a logodit cu un bărbat de 65 de ani la trei săptămâni după ce s-au întâlnit, apoi s-au căsătorit în același an în ciuda diferenței de vârstă de 32 de ani.

Charity Wilson din Cheshire l-a întâlnit pe David, în 2012, la un eveniment organizatd e comunitatea creștină din zonă. David a mărturisit că s-a îndrăgostit la prima vedere de femeie și a invitat-o imediat în oraș, însă femeia nu prea l-a luat în serios, scrie Daily Mail.

Însă, după doar 3 săptămâni, cei doi s-au logodit, iar 8 luni mai târziu s-au căsătorit. Astfel, de 7 ani, cei doi, împreună cu cele două fiice ale femeii, formează o familie fericită.

Mărturisirile femeii despre reacția celor din jur

Cuplul povestește că s-a confruntat cu numeroase situații neplăcute, având în vedere că străinii îi privesc cu dezgust și îi judecă fără să-i cunoască.

charity wilson

„În acea perioadă nu căutam o relație, însă am devenit prieteni buni și ne-am îndrăgostit. M-au atars frumusețea și personalitatea sa”, a declarat Charity.

„Oamenii m-au tot întrebat de diferența de vârstă dintre noi, însă pentru mine chiar nu contează. Este soțul meu, pe care îl iubesc enorm. Asta e tot”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
Maseuză, jefuită de un tânăr care a cerut un masaj erotic. Cum l-au prins polițiștii
Un tânăr din Buzău, care a pretins că este amator de masaj erotic, a jefuit o meseuza folosind violența, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.
62034240
Cal căzut într-un canal cu dejecţii, în Argeş. Pompierii s-au chinuit să-l salveze
Un biet cal, căzut într-un canal cu dejecţii, la Bughea de Sus, în Argeş, din cauza stăpânului său care nu s-a ostenit să acopere haznaua din gospodărie, a fost salvat cu greu de pompieri.
62034203
Balenă gestantă, eșuată pe o plajă. Descoperirea făcută în stomacul ei
În carcasa unei balene gestante, care a eşuat săptămâna trecută pe o plajă din Sardinia, au fost descoperite 22 de kilograme de plastic, au anunţat ministrul Mediului din Italia şi un ONG specializat în protejarea vieţii marine.