Mărturia mecanicului din trenul groazei: ”În momentul în care am reușit să opresc trenul, am leșinat”

×
Publicitate

Mărturie cutremurătoare a mecanicului de locomotivă care a oprit trenul rămas fără frâne miercuri, la Golești, în județul Argeș.

Omul spune că întreg coșmarul a durat un minut și că a leșinat după ce a reușit să acționeze frânele de mână din celălalt capăt al garniturii. E revoltat că circulă cu locomotive vechi și prost întreținute. CFR Călători susține însă că anual face reparații.

Aflat atunci la postul de comandă, Nicolae Linte a trecut ca vântul pe lângă 4 semafoare care îi cereau să oprească trenul, pentru că un altul venea din față.

Trebuia să tragă frânele de mână aflate în cabina de la celălalt capăt al trenului, dar oamenii, speriați, s-au ridicat în picioare și i-au blocat culoarul de trecere.

Nicolae Linte, mecanic de locomotive: ”Am sărit peste ei, i-am și lovit, nu mai stiu, ca să pot să ajung în partea cealaltă. Vă spun că în momentul în care am reușit să opresc trenul, am leșinat. Nici acum nu mi-am revenit din șocul ăsta, vă dați seama, puteam să mor și eu și oamenii ăia”.

 

”Domnii șefi mai mari nu-i interesează”

 

Bărbatul are o experiență de peste 30 de ani ca mecanic de locomotive. A tăcut până acum, dar după cele întâmplate nu mai poate.

Nicolae Linte: ”Eu locomotiva am luat-o din Gara de Nord venită de la drum, deci ea nici n-a atins depoul, ceea ce domnii șefi mai mari nu-i interesează. Nimeni nu m-a contactat din toți șefii mari să mă întrebe și pe mine: ”băi, ce-ai trăit tu?”.

CFR nu a comunicat date despre vechimea și starea tehnica a automotorului implicat în incident. Acesta face parte dintr-un lot achiziționat la începutul anilor 2000, iar liderul sindical al mecanicilor de locomotivă spune că o parte au durata de viață expirată. Pe aceeași rută a mai avut loc un eveniment similar- susține el.

Iulian Măntescu, lider Federația Mecanicilor de Locomotivă: ”Asta este consecința faptului că din 2011 CFR Călători nu are bani de investiții, nu se alocă bani pentru achiziții de material rulant nou”.

O scurtă deplasare pe calea ferată e suficientă pentru a-ți da seama în ce stare deplorabilă se află trenurile CFR. Pasagerii au și ei multe de povestit.

Călătoare: "A luat foc ceva chiar spre drum spre casa și a fost urât. Sunt învechite trenurile oricum, abia se mișcă".

 

Ce a transmis CFR Călători

 

Călătoare: "Azi dimineață a fost groaznic, pentru că am mers cu un tren care ne-a zdruncinat până și creierii, a plecat la 7 și cu întârziere".

Călător: "Nu sunt bani, nu pot să ai mentenanță".

”Reporter: De câți ani e locomotiva asta?
Mecanic: Aaa, nu pot să știu!
Reporter: V-a făcut vreodată probleme?
Mecanic: Probleme se pot întâmpla la orice moment. Acuma depinde cât sunt de grave".

La solicitarea Știrilor Pro TV privind investițiile în material rulant, CFR Călători nu a dat un răspuns exact: a precizat doar că, anual, compania face "peste 400 de reparații planificate la vagoane".

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62193885
S-a legat cu un cablu și l-a băgat în priză – modul neobișnuit în care a vrut un bărbat să se sinucidă

Un bărbat din Huși a vrut să se sinucidă într-un mod cel puțin neobișnuit.

62193883
Inspectorul general din București, concediat după ce a spus că elevul hărțuit de o colegă a căzut de la etaj dintr-o joacă

Anchetă a Poliției Capitalei, după ce un copil a cedat psihic presiunilor la care ar fi fost supus de către o colegă de clasă și, într-un gest disperat, a căzut de la etaj.

62193882
O ursoaică și trei pui, filmați la cabana Bâlea Lac de un salvamontist

O ursoaică și trei pui au făcut o vizită salvamontiştilor de la Bălea Lac, iar unul dintre salvamontiști i-a filmat şi i-a postat pe o pagină de socializare cu un titlu amuzant: "Bună dimineața! Primii oaspeții la cafea la salvamont Bâlea".

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.