Joburile livratorilor sunt în pericol. Când ar urma să fie înlocuiți cu roboți umanoizi

62383406
Shutterstock

Amazon dezvoltă software pentru roboţi umanoizi care ar putea înlocui în viitor locurile de muncă ale lucrătorilor din livrări, a informat publicaţia The Information, citând o persoană familiarizată cu proiectul.

Reuters nu a putut confirma imediat aceste informaţii.

Potrivit articolului, Amazon finalizează construcţia unui ”humanoid park”, un circuit cu obstacole în interiorul unuia dintre birourile sale din San Francisco, California, unde va începe testarea acestor roboţi în curând.

De asemenea, Amazon dezvoltă software-ul de inteligenţă artificială care va alimenta aceşti roboţi şi plănuieşte, cel puţin pentru moment, să folosească hardware de la alte firme în cadrul testelor.

Amazon nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta informaţiile în afara orelor de program obişnuite.

Seria de anunţuri făcută miercuri, 4 iunie, de Amazon a demonstrat cum roboţii din depozite, curierii şi centrele logistice vor beneficia de o integrare tot mai mare a tehnologiei AI, accelerând livrarea pachetelor la clienţi.


 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62549540
A început invazia țânțarilor în Capitală: „În fiecare vară avem probleme”. Care sunt avertizările medicilor
Odată cu primele zile de vară, au apărut și țânțarii, musafirii nepoftiți ai sezonului. Totul spre disperarea oamenilor, care nu mai pot să se plimbe liniștiți prin parc.
62544372
Un băiețel de 5 ani din Suceava nu voia să meargă la grădiniță, așa că a pus la cale o năzbâtie ieșită din comun. Ce a urmat
Un copil de 5 ani din Suceava dat dispărut la 112 de către mama sa îngrozită și căutat apoi cu disperare de polițiști a fost găsit în cele din urmă ascuns în casă. Motivul: micuțul nu voia să meargă la grădiniță.
62549435
Aproape jumătate din penicilinele din Anglia vor fi românești. Compania din Iași care însănătoșește Europa
Compania Antibiotice, producător de medicamente deţinut de Ministerul Sănătăţii, a câştigat recent cea de-a cincea licitaţie organizată de National Health Service din UK (NHS – sistemul de asistenţă medicală de stat).