Gestul făcut de membrii unei bande, în timp ce primeau închisoare pe viață

62084207
youtube.com

Cinci membrii ai bandei de stradă Trinitarios, condamnați vineri pentru uciderea brutală a unui tânăr, au făcut semne „de armă” în timp ce erau condamnați la închisoare pe viață.

Cei cinci membrii ai bandei Trinitarios, formată din americani dominicani, l-au ucis pe Lesandro Jr. Guzman în cartierul Bronx din New York, după ce l-au confundat cu o altă persoană, relatează The New York Post.

Crima a avut loc în data de 20 iunie 2018, iar băiatul ucis avea doar 15 ani.

Doi dintre bărbații condamnați la închisoare au demonstrat în timpul citirii sentinței că nu regretă absolut deloc fapta comisă, în momentul în care au început să râdă și să arate semne de armă, specific Trinitarios, către un fotograf prezent în sală.

Jonaiki Martinez Estrella, cel care l-a înjunghiat pe Guzman în gât, moment surprins pe o cameră de supraveghere din zonă, a fost condamnat la închisoare pe viață fără drept de apel sau eliberare condiționată.

Ceilalți patru membri ai Trinitarios au fost condamnați la închisoare pe viață, cu posibilitate de eliberare condiționată după 25 de ani.

Gestul făcut de doi dintre criminali era un semn specific bandei Trinitarios, a declarant o sursă din poliție.

Gestul este un simbol national al bandei Trinitarios, originară din zona Washington, dar care s-a extins până în statul Iowa.

„Semnul reprezintă împușcarea sistemului, reprezintă faptul că Trinitarios vor rămâne ceea ce sunt pentru totdeauna, chiar dacă sunt puși în închisoare. Au fost aroganți încă de la început”, a declarat sergentul Lou Savera, expert în analiza comportamentului bandelor criminale și fost polițist în cadrul NYPD.

„Asta au vrut să demonstreze pe parcursul procesului, că nu le e frică de sistem și că e mai important să fie membrii unei bande decât viața unei persoane”, a menționat Savera.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62084206
O femeie gardian condamnată, după ce a întreținut relații intime cu un deținut

O femeie gardian într-o închisoare din Marea Britanie a fost condamnată, după ce a întreținut relații sexuale cu un deținut închis pe viață, pentru crimă.

62084183
Ce s-a întâmplat cu tânăra care și-a rupt 110 oase când făcea yoga pe balustrada balconului

O expertă în yoga și-a rupt 110 oase, după ce a căzut în timp ce încerca să facă o poză pe balcon.

62084140
Pești care pot supraviețui pe uscat descoperiți în Asia. Populația, avertizată să îi ucidă

O specie periculoasă de peşte, care poate respira şi supravieţui până la 4 zile pe uscat, originară din Asia de Est, a fost identificată în premieră într-un iaz din statul american Georgia.

Recomandări
Imago0871032323h
Catastrofă feroviară în Spania: Cel puțin 46 de morți. Două trenuri s-au ciocnit pe aceeași linie unde a fost tragedia din ianuarie

Zeci de oameni au murit după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale. Un oficial al feroviarilor spanioli spune că accidentul este „foarte ciudat”.

Imago0862950158h
Navă comercială care venea spre Constanța, lovită de 3 drone în apele Bulgariei. Este a cincea atacată luna aceasta

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autorităţile de la Sofia, transmite agenţia EFE.

Darko Peric
Cine e celebrul actor din „Casa de Papel” căsătorit cu o româncă. A făcut facultatea în România și vine aici în fiecare an

Publicul îl cunoaște în special pentru rolul “Helsinki” din serialul fenomen spaniol „Casa de Papel”, dar povestea actorului sârb Darko Perić a început în România, în anii ‘90, când a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București.