Ce palat şi-au construit interlopii români după ce au jefuit 500 de locuinţe în Anglia

62081575
Profimedia

O bandă de hoți români din Marea Britanie a fost prinsă de poliție după ce compatrioţii noştri au furat bunuri în valoare de câteva milioane de lire din sute de locuinţe

Membrii grupării au furat cel puțin 800.00 de lire într-un șir de raiduri în West Midlands. În final, au fost prinși și condamnați la ani grei de închisoare.

Potrivit The Sun, membrii grupării sunt Cătălin Zaharia, 29 de ani, Constantin Stoian, 29 de ani, Marian Molocia, 27 de ani și Daniel Stoean, 35 de ani. Aceștia vizau cartiere bogate pe care le tâlhăreau și ulterior trimiteau banii în țară.

Polițiștii au descoperit în telefoanele inculpaților fotografii cu aceștia în timp ce etalau banii și bunurile obținute în urma jafurilor. Brazea Elena Spiru, o membră a grupării, este înfățișată într-una dintre fotografii pe un pat plin cu bani.

Jurnaliştii Daily Mail au descoperit că, din sumele obţinute, Zaharia şi-a construit un mic palat în localitatea Palazu Mare din judeţul Constanţa. De asemenea, el ar fi cumpărat 2 apartamente într-un complex rezidenţial de lux de pe Litoral, pentru care ar fi plătit 200.000 de lire sterline. Vecinii spun că bărbatul venea constant din Marea Britanie cu sume de ordinul zecilor de mii de lire, dar susţinea că face banii strângând şi vânzând fier vechi.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62081842
Respinsă la interviu din cauza contului de Instagram. De ce se consideră discriminată
O tânără din Austin, Texas, a fost respinsă la un interviu de angajare pentru că postase pe pagina personală de Instagram poze în bikini.
62081550
Metoda prin care un român a încercat să fure vin de 1.400 € plătindu-l totuşi la casă
Un român a fost oprit într-un magazin din Franţa în timpul unei tentative ingenioase de escrocherie.
62079839
Motivul pentru care 11 chinezi s-au căsătorit între ei şi au divorţat de 23 de ori
Escrocherie neobişnuită, într-un sat din China.