Cupa Națională de Airsoft, organizată la Bistrița-Năsăud. „E un joc ce se bazează pe onoare"

×
Publicitate

Acțiune, adrenalină și strategie în week-end, în Bistrița Năsăud. Acolo a avut loc cea de-a doua etapă a Cupei Naționale, organizate de Federația Română de Airsoft. Cu arma în mână, zeci de pasionați din întreaga țară s-au întrecut pe... câmpul de luptă.

Peste 70 de concurenți, împărțiți în mai multe echipe, au participat la Cupa Națională de Domination, organizată de Federația Română de AirSoft în localitatea Șieu Sfântu. Unii participanți și-au descoperit recent pasiunea pentru acest sport.

Cristea Flavian, concurent: „Pasiunea aceasta a apărut acum doi ani, și am fost invitat la un joc de airsoft chiar de soția mea, inițial mi-a fost frică, pentru că m-am gândit că o să mă doară impactul bilelor, dar după ce am jucat prima oară, adrenalina și a spus cuvântul și am rămas îndrăgostit de acest sport."

Jocul se bazează, în primul rând, pe fair-play, spun concurenții.

Alexandru Ciobanu, concurent: „Când o bilă ne nimerește în echipament, ridicăm o mână, strigăm hit și părăsim terenul de joc, e un joc ce se bazează pe onoare."

Paul Năstase concurent: „În momentul de față jucăm cu replici de o putere mai mică, simulăm o luptă urbană, aceste replici sunt până în 1,1 jouli, ca să putem trage de la o distanță mică fără să rănim prea tare adversarul."

„Încărcătorul intră aici, aceasta este o replică ce funcționează pe butelie de aer care se ține în spate, se conectează cu furtun, sunt diferite tipuri de replici, electrice sau pe aer", explică el

Competiția s-a întins pe durata a două zile.

Claudiu Arsenie, organizator: „Este un sport nou în România știut de populația civilă, dar noi jucăm, eu am experiență de 12 ani în spate, federația a fost înființată doar anul trecut."

Daniel Filimon, președinte Federația Română de AirSoft: „Ne propunem că airsoft-ul să devină din ce în ce mai cunoscut la nivel național și să atragem cât mai mulți practicanți. Orice replică de airsoft trebuie tratată cu responsabilitate, pentru a evita incidente, ele trebuie folosite doar în locuri special amenajate și cu protecția ochilor."

Federația Română de AirSoft are, în prezent, peste 15.000 de membri în toată țara.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62356781
Vișinată de casă - Trucuri ca să iasă gustoasă. De ce nu trebuie să aruncați sâmburii

Vișinata de casă este o băutură tradițională și delicioasă, obținută prin macerarea și fermentarea vișinelor în alcool. Aceasta este o băutură populară în multe regiuni și face parte din cultura și tradițiile culinare ale multor țări, inclusiv România.  

62358354
CFR Călători, avertisment pentru populație cu privire la o campanie falsă din online. Despre ce este vorba

Compania Națională de Căi Ferate își avertizează clienții asupra unei false campanii, care circulă în mediul online.

62358275
Spectacol pe cer, la Buzău. Avioanele de luptă i-au impresionat pe cei prezenți: ”Au fost senzație!”

A fost un adevărat spectacol pe cer, în fața a mii de spectatori, pe aerodromul Boboc din Buzău.  

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.