10 ani de la "miracolul de pe Hudson". Cuplul care s-a cunoscut în apele îngheţate

×
Publicitate

S-au împlinit zece ani de la "miracolul de pe Hudson". 155 de pasageri și membri ai echipajului, de la bordul unei curse US Airways, au supraviețuit după ce avionul a aterizat de urgență pe apele acestui râu, care trece prin New York.

Avionul pierduse ambele motoare, după ce a lovit un stol de păsări. Dar pilotul Sullenberger sau Sully, cum este cunoscut, a reușit această aterizare cu adevărat miraculoasă.

La doar trei msinute şi jumătate, după ce păsările au lovit avionul şi motoarele au cedat, Boeingul în care erau 155 de pasageri și membri ai echipajului a aterizat pe râul Hudson.

Pam şi Steve au fost la bord. După 10 ani, au revăzut avionul implicat în "miracolul de pe Hudson", aflat acum la muzeul aviaţiei din Carolina. Îşi aduc aminte că s-au întâlnit prima oară când amândoi înotau în apele reci ca gheaţa, purtând vestele de salvare.

"Singurul meu gând era să ne îndepărtăm cât mai repede de avion, ca să nu explodeze sau să se scufunde."

După zece ani, Pam încă poartă cu ea, mereu, o fotografie care îi aduce aminte de acele clipe teribile.

"E un pic mototolită după atâta vreme... dar, uite, aici suntem Steve și cu mine în apă."

Pentru a marca primul deceniu de la miracolul de pe Houdson, un grup de pasageri a zburat pe aceasi ruta - de la New York, la Charlotte, în Carolina de Nord. Cu un alt avion, desigur, dar fiecare ocupând aceleaşi locuri, ca acum zece ani.

"La 3.31 PM, momentul exact al impactului de acum zece ani, ne-am adunat cu toții pe culoarul central al avionului și am toastat. Uite că au trecut zece ani! Să trăim!"

La aterizare au fost salutați cu o salvă de tun cu apa, lansată de o autospecială a pompierilor. Iar căpitanul lor, Chesley Sully Sullenberger le-a făcut o surpriză, întâmpinându-i la sosire.

"Am avut 10 ani ca să fiu și mai recunoscător pentru ce am reușit cu toții în acea zi. Ne-am făcut datoria într-un mod extraordinar, dar în circumstanțe care ne-au solicitat pe toți la maxim. Poate că a fost mai bine decât ne-am fi putut aștepta. Așa că avem ce să sărbătorim."

Și Eric a fost pasager al faimoasei curse 1549.

"Cea mai importantă lecție a fost să prețuim prietenia, relația pe care o avem cu cei apropiați. Și, slavă Domnului, după ce s-a întâmplat pe Hudosn, am avut zece ani pe care i-am dedicat, în bună măsură, prieteniei care s-a legat între noi."

 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Citește și...
62014994
Momentul în care un hotel e îngropat sub zăpadă de o avalanșă. Ce au păţit turiştii

Riscul de avalanșă rămâne ridicat în Alpii austrieci, unde, în week-end, trei schiori germani au murit îngropați în zăpadă, lângă o stațiune pentru sporturi de iarnă, iar un al patrulea este dat dispărut.

61773236
Un asistat social a sunat la 112 și a cerut să fie deszăpezit. Ce răspuns a primit

Un bărbat din Vaslui a sunat la urgențe pentru a chema pe cineva să îi dea zăpada din fața casei, deoarece nu putea ieși cu mașina.

62009271
Mărturiile unui criminal care a măcelărit 5 persoane. Ce îi este permis să facă seara

William „Wild Bill” Holbert, care a ucis cinci cetățeni americani, printre care și un copil, susține că mănâncă fast food, face sume impresionante de bani și își petrece nopțile alături de soție, într-un penitenciar din Panama.

Recomandări
62584237
Ţintă aeriană detectată lângă graniţa României. Două aeronave F-18 au fost ridicate şi a fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea

O ţintă aeriană a fost detectată în noaptea de marţi spre miercuri, la est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, anunţă Ministerul Apărării.

62589455
CCR decide azi în disputa dintre Guvern și ÎCCJ privind plata restanțelor salariale de 4,8 miliarde de lei pentru magistrați

CCR ar urma să decidă miercuri asupra conflictului dintre Guvern și ÎCCJ privind plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

62574023
Profesorii români se plâng de salarii, dar au un program mult mai lejer față de alte state. Doar bulgarii lucrează mai puțin

Școala din România este un mediu al paradoxurilor în care 6 din 10 profesori spun că sunt mulțumiți de salarii și, în același timp, se plâng că profesia lor a decăzut în societate.