Cine este fostul șef al spionajului Moldovei care vindea Belarusului secrete de stat din România. Plasat în funcție de ruși

62573281

Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) a confirmat că a fost pus în aplicare, luni, un mandat de aducere emis de autorităţile din România pe numele unui fost angajat de rang înalt al său.

 

Acesta este cercetat pentru trădare, după ce ar fi transmis informaţii secrete, în formă continuată, unor ofiţeri ai KGB-ului din Belarus.

„În urma acţiunilor specifice derulate de către Serviciul Român de Informaţii, şi în cooperare cu instituţii partenere din Cehia, Polonia, Ungaria şi Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, la 8 septembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, fost ofiţer de rang înalt în cadrul SIS, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată”, arată comunicatul SIS.

SIS îşi reafirmă „angajamentul de a monitoriza atent riscurile la adresa securităţii naţionale şi de a acţiona constant, împreună cu partenerii săi, pentru protecţia securităţii naţionale şi regionale”.

alexandru balan

Potrivit surselor agenţiei IPN, fostul ofiţer de rang înalt de la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova reţinut în România sub suspciunea de trădare, ar fi Alexandru Bălan, fost adjunct al şefului SIS.

DIICOT a anunţat luni că suspectul în vârstă de 47 de ani a avut în perioada 2024-2025 două întâlniri la Budapesta, cu ofiţeri de informaţii din cadrul Comitetului Securităţii de Stat (KGB) al Republicii Belarus, existând suspiciuni rezonabile ca aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucţiuni şi efectuarea de plăţi pentru serviciile prestate. El ar fi fost implicat în divulgarea neautorizată a unor informaţii secrete de stat „în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”.

Alexandru Bălan a fost numit la șefia SIS pe când viața politică din Moldova era controlată de Plahotniuc

Suspectul a fost reţinut pe aeroportul din Timişoara şi este adus la Bucureşti.

Potrivit presei de peste Prut, Alexandru Bălan a fost numit în funcţia de adjunct al şefului SIS în martie 2016, în timpul guvernului condus de Pavel Filip, când viaţa politică a ţării era dominată de Vladimir Plahotniuc, oligarhul pro-rus fugar care urmează să fie acum extrădat din Grecia pentru implicarea în cazul deturnării unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc.

Bălan a absolvit în anul 2000 Academia de Studii Economice din Chişinău şi a fost angajat la SIS. „De atunci a ocupat diferite funcţii, dar nu vă pot spune care sunt acestea, pentru că este un secret”, a declarat pentru Național ofiţerul de presă al SIS, Daniela Mânzat.

Ziarul moldovenesc Național menţiona că Alexandru Bălan fusese acuzat în urmă cu câţiva ani că ar fi fost responsabil de evadarea bloggerului rus Eduard Baghirov din Republica Moldova, în timp ce acesta se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru organizarea protestelor din 7 aprilie 2009.

Nu este clar când a fost demis Bălan din funcţia de adjunct al şefului SIS, dar postările lui pe reţelele sociale sunt critice la adresa actualei conduceri a serviciului moldovean de securitate. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62573273
Cum l-a prins SRI pe fostul șef al serviciului de informații din Moldova care vindea Belarusului secrete de stat ale României

SRI a colaborat cu serviciile secrete din patru țări pentru a-l prinde pe fostul șef al serviciului de informații din Moldova care vindea Belarusului secrete de stat din România.

62490148
Aviz în Parlament pentru cumpărarea unei corvete de un sfert de miliard de euro. ”Armata Română are mare nevoie”

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat luni că membrii comisiilor de apărare din Parlament au dat un aviz favorabil achiziţionării unei corvete uşoare de către Guvern din Turcia.

62573254
Creatura care a provocat haos în miez de noapte într-un bloc din Germania. A sunat la toate soneriile locatarilor

Locatarii unui bloc de apartamente din sudul Germaniei, care au sunat la poliție din cauza soneriilor care sunau non-stop noaptea, au fost surprinși să descopere că vinovatul nu era de fapt un adolescent pus pe glume, așa cum se așteptau.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.