Cum a transformat Rusia un traficant de droguri într-un spion, trimis apoi în SUA. Ce misiune a avut

62334309

Un cetăţean rus care a încercat să se infiltreze la Curtea Penală Internaţională (CPI), Serghei Cerkasov, în vârstă de 37 de ani, a fost inculpat de spionaj în Statele Unite, unde este acuzat că a trăit sub o falsă identitate timp de doi ani.

 

Serghei Cerkasov ”lucra ca agent ilegal al serviciilor ruse de informaţii, cu aliasul brazilian Victor Muller Ferreira”, acuză într-un comunicat procurorul federal din Washington Matthew Graves, potrivit News.

Potrivit actului acuzării, el a început să opereze sub această identitate în Brazilia, în 2010, şi şi-a construit o ”poveste”, cu o mătuşă fictivă, o mamă decedată şi puţini prieteni.

Cinci ani mai târziu, bărbatul a depus o cerere de înscriere, pe acest nume, la o universitate din Washington.

După ce a fost acceptat la universitate, el a intrat în Statele Unite în 2018, cu o viză de student.

Până în 2020, spionul a trăit sub această acoperire, studiind relaţii internaţionale şi culegând ”informaţii despre americani, pe care le-a transmis serviciilor ruse”, acuză serviciile procurorului Matthew Graves.

Spionul rus a încercat să se infiltreze în Curtea Penală Internațională

După ce a părăsit Statele Unite, în mai 2020, tânărul a continuat să folosească contacte universitare pentru a obţine informaţii despre politica externă americană, acuză procuratura.

În aprilie 2022, spionul rus a încercat să intre ca stagiar la Curtea Penală Internaţională, cu sediul la Haga, în Olanda, care anchetează cu privire la acuzaţii de crime de război în Ucraina împotriva Rusiei.

Serviciile secrete olandeze l-au demascat şi i-au refuzat intrarea pe teritoriul Olandei.

Expulzat în Brazilia, el a fost arestat cu privire la fraudă şi a fost condamnat, în iulie, la 15 ani de închisoare.

Potrivit unor documente judiciare, Moscova a cerut extrădarea bărbatului, pe care-l acuză de trafic de droguri în perioada 2011-2013.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62280733
Doi adolescenţi, acuzaţi de uciderea prin înjunghiere a unui băiat de 16 ani

Doi adolescenţi au fost acuzaţi de uciderea prin înjunghiere a unui băiat de 16 ani, în oraşul Northampton din Anglia.

62240516
Un bărbat a atacat cu toporul un pasager într-un tren din Germania. Ce s-a întâmplat cu victima

Poliţia germană îl anchetează pe un bărbat polonez acuzat de comiterea unui atac cu un topor într-un tren regional din estul Germaniei.

62334307
Cum vrea Kremlinul ca ”agenții străini” să nu mai facă bani în Rusia

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a susţinut sâmbătă că parlamentul de la Moscova ar trebui să adopte o lege care să interzică oricărei persoane din categoria ”agenţilor străini” să câştige bani în Rusia, transmite DPA.

 

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.