Ce se întâmplă dacă strănuți sau tușești pe Everest. Descoperirea făcută de oamenii de știință

62189798
Profimedia

Oamenii care urcă pe muntele Everest lasă multe în urma lor, inclusiv plastic și, ocazional și în mod tragic, o moștenire microbiană care poate dura secole, potrivit unui nou studiu.

Pantele Everestului sunt pline de microorganisme adaptate pentru a rezista condițiilor dure de pe cel mai înalt vârf al Pământului. În trecut, a fost imposibil să se identifice vreunul care provenea de la oameni în eșantioanele colectate la altitudini atât de mari, dar acum cercetătorii au găsit câteva la 7.900 de metri deasupra nivelului mării, scrie IFL Science, citată de Spot Media.

„Există o semnătură umană înghețată în microbiomul de pe Everest, chiar și la această altitudine”, a declarat Steve Schmidt, autorul principal al studiului, într-un comunicat.

„Dacă cineva și-a suflat nasul sau a tușit, astfel de lucruri pot fi găsite apoi”, a mai spus autorul

Atunci când strănutăm sau tușim, nu facem decât să împrăștiem germeni microscopici, care se așează pe tot ce este în jurul nostru. Dacă acele împrejurimi se întâmplă să fie Everestul, zăpada și gheața ajung să îi conserve. Însă oamenii de știință nu se așteptau să descopere că acești microbi, care sunt obișnuiți cu căldura corpului uman, să fie în viață, hibernând în solul înghețat.

Mai multe detalii despre descoperirea oamenilor de știință, în articolul făcut de jurnaliștii Spot Media.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62331988
O femeie s-a îmbătat și l-a ciupit de fund pe steward, în timpul zborului. Dosarul ei a ajuns la tribunal

O femeie beată a abuzat un steward la bordul unui avion și este judecată pentru mai multe acuzații de agresiune. Femeia de 32 de ani l-a ciupit de fund, apoi s-a bătut cu polițiștii, la aterizare.

61944377
Un bărbat care și-a scos pe ascuns prezervativul în timpul unei partide de amor, condamnat pentru „stealthing” în Europa

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Țările de Jos, a fost condamnat, în premieră, pentru că și-a îndepărtat, în secret și fără acordul partenerei sale, prezervativul pe care îl folosea în timpul unui act sexual.

62331910
Ziua maghiarilor de pretutindeni, sărbătorită în Târgu Mureș. Momentul inedit de care au avut parte participanții

A fost sărbătoare, miercuri, la Târgu Mureș, de ziua maghiarilor de pretutindeni. Mii de oameni s-au adunat la Monumentul Secuilor Martiri, și i-au comemorat pe eroii Revoluției Pașoptiste Maghiare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.