Pentru al optulea an consecutiv casele tradiționale primesc atenția la detalii pe care o merită, iar anul acesta, 30 de case au fost puse la punct, de 400 de voluntari.

În satul Macedonia din județul Timiș casele au primit o nouă înfățișare în aceste zile, datorită voluntarilor veniți din toată țara și din străinătate.

Anton, voluntar: „Venim din București, din București, în drum spre locația actuală am luat o fată și din Brașov

Multe dintre clădirile satului au peste un secol şi sunt degradate serios. Voluntarii care le vopsesc se asigură că respectă toţi paşii, aşa încât lucrarea să reziste cât mai mult.

Citește și
O insulă abandonată cu un trecut misterios este pe cale să se redeschidă după 30 de ani. Unde se află

Marius, voluntar: „Se curăță până la lemn curat și după aia le vopsim, după ce se curăță foarte, foarte bine”

Ioana Botea, arhitect: „Păstrarea personalității fiecărei case, poveștii fiecărei case ne ajută să păstrăm identitatea locală. Casele sunt renovate, dar folosind tehnici și materiale tradiționale”

Fotografiile făcute înainte și după sunt dovada că locuințele și-au recăpătat frumusețea. Gospodăriile au fost alese în funcţie de nevoi, dar şi de dorinţele proprietarilor.

Radu Trifan, organizator: „Trebuie proprietarii să-și dorească să fie parte din programul nostru, ăsta e criteriul principal”

Collor the Village a ajuns la a opta ediţie, iar rezultatele se văd în localităţi din Timiş şi Caraş-Severin. Fondurile sunt acoperite din donații, strânse printr-un ONG.