Localitatea din România în care toată lumea merge cu bicicleta. La școală, rastelele au devenit neîncăpătoare

×
Publicitate

O localitate din judeţul Arad impresionează prin numărul mare de biciclişti care trăiesc acolo.  

Oriunde te uiţi, vezi pe cineva pedalând pentru că bicicleta a devenit mijlocul de transport preferat al oamenilor.

Cea mai elocventă imagine este cea din faţa şcolii din localitate, unde în fiecare dimineață se strâng peste 150 de biciclete. Localitatea Semlac, din Arad, are, potrivit ultimului recensământ, puțin peste 3.700 de locuitori.

Este trecut de 7 dimineaţa şi din toate colţurile comunei încep să apară copii de diferite vârste pe biciclete. Soarele nu îi încălzește suficient, aşa că unii au haine groase şi căciuli.

Înainte că ceasul să arate 8, rastelul din faţa școlii gimnaziale este plin. Sunt peste 150 de biciclete, adică cel puțin jumătate din numărul total de elevi din şcoală.

Băiat: „Stăm departe. În loc să venim pe jos, să trebuiască să plecăm foarte devreme, mai bine mergem cu bicicleta, că nu putem merge cu mașina că nu avem cu cine.”

Băiat: „Pe mine mă dor picioarele dacă merg pe jos, mai bine mergem cu bicicleta.”

Şcoala a desemnat un responsabil pentru rastelurile elevilor, astfel încât acestea să nu se aglomereze.

Andrei Iosif, angajat școală: „Dacă sunt puse la rând încap toate.”

Daniela Vădășan, directoarea școlii: „Rastelele au devenit neîncăpătoare. O să mai comandăm câteva și așa îi încurajăm să facă puțin sport.”

Comuna Semlac are aproape 3 kilometri de piste pentru biciclete, amenajate în apropierea trotuarelor.

Letiția Stoian, primar: „Comuna fiind lungă de aproape 3 kilometri, ei se deplasează mult mai ușor și în siguranță.”

De altfel, pedalatul pare să fie modalitatea preferată de deplasare şi în alte localităţi din Arad. De pildă, în comuna Păuliş se amenajează o pistă de peste 4 kilometri care se va uni cu satul Sâmbăteni. Chiar localnicii au cerut acest lucru.

Ioan Turcin, primarul localității Păuliș: „Această pistă de biciclete este un factor care încurajează deplasarea pe bicicletă și mai puțin cu mașina.”

În viitor, o pistă uriaşă de biciclete, de peste 1.700 de kilometri, ar putea lega patru judeţe din vestul ţării, dar proiectul este abia la stadiul de licitație pentru studiul de fezabilitate.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62442071
Filmul "Nasty", despre viața și cariera lui Ilie Năstase, apare în cinematografe. Boris Becker și Nadia Comăneci, la premieră

De marți, 16 aprilie, în cinematografele din toată țara, poate fi urmărit "Nasty", un documentar despre viața marelui tenismen român, legenda a tenisului mondial, Ilie Năstase.

62442051
Industria care înflorește în România. Producția a explodat în ultimul an, în mare parte datorită importurilor

A crescut cantitatea de lactate fabricate în România. În primele luni ale anului, fabricile de procesare au colectat mai mult lapte de la fermieri, pe care l-au îmbuteliat ori l-au transformat în brânzeturi, unt, și smântână.  

62236887
Horoscop 15-30 aprilie 2024, cu Cristina Demetrescu. Pentru o zodie apar oportunități unice. Ce urmează pentru restul

Astrologul Cristina Demetrescu a prezentat horoscopul pentru ultimele două săptămâni din aprilie, la "Vorbește Lumea" de la ProTV.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.