Bărbat condamnat pentru uciderea soției, după aproape 20 de ani. Fosta bonă, care era amanta lui, l-a dat de gol

62547155

La aproape 20 de ani după ce o femeie din statul Georgia a fost găsită împușcată mortal, soțul ei a fost acuzat de crimă, iar anchetatorii spun că informațiile furnizate de fosta bonă au dus la arestarea lui.

Autoritățile au crezut inițial că Dori, în vârstă de 39 de ani, a fost ucisă într-un jaf eșuat, după ce soțul ei, Jon, a declarat că a găsit cadavrul neînsuflețit în clădirea afacerii pe care o dețineau împreună, pe 20 septembrie 2006, scrie de The Independent.

Dar totul s-a schimbat luna trecută, când bona cuplului, cu care bărbatul fugise în Costa Rica după moartea soției, a dezvăluit noi detalii anchetatorilor, după ce relația lor s-a încheiat, iar el s-a întors în SUA.

Fosta amantă l-a dat de gol

Jon Worrell, acum în vârstă de 58 de ani, a fost reținut marți la domiciliul său din Mayfield, Missouri, unde s-a mutat după ce s-a întors în țară. El a renunțat la dreptul de a fi extrădat și a fost încarcerat joi în închisoarea din comitatul Coffee, fiind acuzat de crimă cu premeditare. „Acest caz nu a fost uitat niciodată”, a declarat vineri șeriful comitatului Coffee, Fred Cole. „Deși drumul a fost lung și adesea frustrant, nu am renunțat niciodată. Justiția întârziată rămâne tot justiție. Astăzi îi onorăm pe Doris și pe cei dragi ei cu această descoperire mult așteptată”, a adăugat el.

Împușcătura brutală a avut loc la Jon's Sport Park, o afacere recreațională pe care cuplul o deținea într-un mic oraș. Doris a fost găsită moartă în interiorul magazinului. Jon a sunat la poliție și a spus că abia s-a întors după niște cumpărături când a găsit-o pe soția lui împușcată mortal. „Mulți au crezut că este un soț îndurerat, iar soția lui a fost o victimă a unui jaf eșuat”, a spus vineri un agent al Biroului de Investigații din Georgia.

Dar a apărut o nouă poveste după ce anchetatorii au călătorit în Costa Rica pentru a discuta cu fosta bonă a cuplului. Anchetatorii au aflat că, în momentul morții soției, Jon Worrell avea o relație extraconjugală cu bona lor, în vârstă de 18 ani. El dorea să divorțeze, dar se temea că va pierde custodia copiilor.

„Jon se temea că, dacă va divorța de Doris, își va pierde copiii. Și aceste gânduri l-au determinat să înceapă să recruteze pe cineva să-i ucidă soția”, relatează agenții.

Se pare că bărbatul a recrutase doi bărbați pentru a pune în aplicare planul de crimă, spun autoritățile. Cei doi au fost arestați ulterior, dar acuzațiile au fost retrase din lipsă de dovezi și nu au fost reținuți ulterior. Unul dintre ei a decedat între timp, iar celălalt a fost eliberat recent din închisoare, într-un alt caz.

După moartea soției, Jon a fugit cu copiii în Florida, apoi în Costa Rica, unde bona li s-a alăturat ulterior. Aceasta a plecat acolo după ce a fost deportată din Statele Unite, parțial pentru că a refuzat să renunțe la informațiile esențiale despre crimă, au precizat autoritățile.

Ani de zile au locuit în Costa Rica, crescând copiii împreună. Când anchetatorii au aflat că relația amoroasă s-a încheiat, au mers în țară să afle ce pot de la bona.

Sora femeii îl suspectase din totdeauna pe bărbat

Autoritățile spun că informațiile furnizate de ea au confirmat alte probe adunate timp de ani de zile și astfel au reușit să facă arestarea. Sora lui Doris, LeAnn, a mulțumit anchetatorilor pentru perseverența lor în aflarea adevărului despre moartea surorii sale. Ea a declarat presei că a devenit suspicioasă față de fostul cumnat când acesta s-a mutat cu copiii în străinătate și nu a spus nimănui unde au plecat.

„De ce să-și ia familia și să se mute, fără să ne spună unde se duc? Asemenea lucruri nu se legau”, a spus ea.

Bona nu este suspectă în moartea lui Doris, au confirmat autoritățile. Vineri, cererea de eliberare pe cauțiune a lui Jon a fost respinsă și rămâne în închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Horoscop: Luna Nouă în Gemeni aduce schimbări. Relații, idei și noi obiective. Zodiile care primesc șansa unui nou început

Pe 27 mai se formează Luna Nouă în Gemeni. Luna Nouă marchează o etapă nouă și este un moment favorabil pentru inițierea unor acțiuni și setarea unor obiective pe termen lung.  

A ucis-o și a dat-o de mâncare la piranha. Un individ a recunoscut uciderea soției, după proba video

Un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere punând cadavrul fostei sale soții în portbagajul unei mașini și aruncându-l apoi într-un râu plin de piranha.

Romanian Creative Week, desemnat cel mai mare eveniment al „industriilor creative” din UE, s-a încheiat la Iași

A 5-a ediție a „Romanian Creative Week", cel mai mare festival dedicat industriilor de profil din Uniunea Europeană, a ajuns duminică la final, la Iași.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.