A supraviețuit războiului și sărăciei, dar gestul fiului l-a doborât. ”O durere imensă”


Ultimul update: Miercuri 28 Noiembrie 2018 10:13
Data publicarii: Vineri 27 Aprilie 2018 17:32
Categorie: Depresia, boala mileniului

Continuăm campania "Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului" cu povestea artistului Nicolae Macovei.

A trecut prin război, a îndurat frigul şi sărăcia, a fost educat încă de mic în spiritul dragostei pentru familie şi s-a străduit să îşi păstreze zâmbetul pe buze în toate încercările vieţii. Însă atunci când singurul copil l-a părăsit, hotărând că e mai bine să fie om al străzii în Anglia decât intelectual în România, a clacat şi a căzut în deznădejde.

L-am găsit pe Nicolae Macovei în casa lui din centrul Bucureştiului. Un bărbat jovial, dar în acelaşi timp cu o uşoară tristeţe care i se citeşte în privire, extrem de politicos şi manierat, care te duce cu gândul la nobilii din alte vremuri. Are 77 de ani şi o viaţă care ar bate orice roman de succes. S-a născut în Iaşi în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Mama era pictoriţă şi tatăl, aviator. Bunciul lui a fost rectorul Academiei de Belle Arte din capitala Moldovei.

Nicolae Macovei: ”Tata era pe front în Rusia şi îmi spunea mama că prin 1943 a căzut cu avionul. Era aviator şi nu s-a mai ştiut absolut nimic despre el.

Nicolae nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Pe când avea doar trei ani, mama, fratele lui şi bunica au devenit refugiaţi de război, pentru că au rămas fără casă în urma bombardamentelor. Au ajuns la Bucureşti, unde au trăit într-o sărăcie lucie.

Nicolae Macovei: ”Eu o iubeam pe mama. Ea mă alinta, dar devenisem şi eu într-o anumită măsură mai depresiv. O vedeam că se zbate îngrozitor că să vieţuiască şi că nu avem. Nu avem bani, n-avem haine, n-avem de mâncare, salariile erau îngrozitor de mici şi pe la 14-15 ani m-am hotărât să mă duc să muncesc.

A ajuns la minele din Valea Jiului şi la Combinatul Siderurgic din Hunedoara. Pentru că era prea mic, nimeni nu l-a angajat până când a ajuns pe şantierul Hidrocentralei de la Curtea de Argeş. Acolo a stat aproape un an şi, după ce a strâns câţiva bani, s-a întors la Bucureşti, unde s-a înscris la un liceu seral şi s-a angajat ca electrician la teatrul Notarra. Apoi, a cunoscut-o pe actuala soţie.

Nicolae Macovei: ”Copilul a venit cam la doi ani după. Eram aşa de fericit că mie întotdeauna mi-au plăcut copiii şi, dacă ar fi fost după mine, aş fi făcut 2,3,4.

Totul a început să se schimbe pe când copilul împlinea 12 ani. Atunci, băiatul a fost exclus dintr-un grup de rockeri.

Nicolae Macovei:Asta i-a schimbat toată atitudinea lui de viaţă şi relaţională cu părinţii şi vis a vis de şcoală. S-a rupt ceva în el. A devent mai rece, mai distant, mai interiorizat.

Nimeni nu se mai înţelegea cu el. Disperat, Nicolae l-a dus la psihiatru, însă acesta l-a asigurat că e doar o tulburare de personalitate şi că o să se facă bine pe la 20 de ani. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa.

Nicolae Macovei: ”Criza aceea a apărut în clipa în care eu am încercat să-l determin să renunţe la capriciile lui. Nu vroia să mai lucreze, nu se mai înţelegea cu noi. De exemplu, când a luat diploma, a venit şi ne-a zis că el e deşteptul în casa asta.

M-am simţi jignit, evident, că noi am făcut nişte eforturi foarte serioase să fie pe linia de plutire, să aibă tot ce îi trebuie.

Cu maică-sa aveam tot timpul discuţii legate de faptul că eu pretindeam de la el nişte lucruri, iar maică-sa era importiva acestor lucruri normale care trebuiesc făcute. Ca bărbat, trebuie să ştii să te descurci. Trebuie să ştii să-ţi prăjeşti un ou, să-ţi faci un ceai.

Între noi au apărut fricţiuni foarte puternice, iar eu am simţit că mă îndepărtez de el.

Atmosfera din casă s-a deteriorat şi mai tare în momentul în care le-a ars casa, iar băiatul a plecat în Anglia.

Nicolae Macovei: ”A plecat luând totul de la început. A renegat, a considerat o prostie diploma pe care a avut-o de traducător. Tot ceea ce era legat de România a fost dat deoparte, sperând să se ducă acolo şi să ia viaţa de la început. De la treizeci şi ceva de ani să iei viaţa de la început nu e o glumă.

Acolo, o perioadă mai lungă de timp a fost homeless, nu avea unde să doarmă, avea de lucru o zi-două pe aici pe acolo. N-a murit de foame, nu avea unde să doarmă.

Elena Lasconi: ”Ce simțeați?
Nicolae Macovei: ”O durere imensă, o durere … Nu aveam cum să-l ajutăm, nu aveam ce să-i facem. Numai să suferim aici în doi, atât. Ne certam tot timpul, noi ne certam, ne acuzam unul pe altul. Că ba eu, ba ea, ba tu ai greşit, ba tu. Adică, un război din acesta de uzură, care era rezultatul a depresiei interioare a noastre. Ai un singur copil şi acela bolnav şi printre străini şi reuşind să se descurce cu foarte mare greutate.

Sunt patru ani de când nu şi-a mai văzut copilul şi asta l-a secătuit de putere. Împreună cu soţia au cerut ajutor psihiatrilor şi se tratează de depresie. Mai are însă energie să creeze, să scrie şi să spere că singurul lui copil va fi bine printre străini.

Nicolae Macovei: ”Depresia e o stare generală mai degrabă. Numai în fazele ei mai dure, atunci depresia este foarte vizibilă, dar altfel ea este ca o secătuire de energie. Îţi dai seama că nu mai ai niciun sens să trăieşti, eşti obosit, nu te mai interesează o mulţime de lucruri care înainte te interesau, relaţional eşti mai iritat, nu mai ai putere să dialoghezi normal cu ceilalţi.

Eu, de exemplu, am avut foarte mulţi prieteni şi încetul cu încetul în ultimii ani m-am îndepărtat aproape de toţi, chiar de toţi. Pentru că nu mai suport normalitatea lor, nu mai am energia unui dialog normal între oameni.

Asta mărturiseşte un om care aproape toată viaţa a fost înconjurat de oameni, chiar a jucat pe scenă cu mari actori, a scris patru cărţi şi a creat sute de lucrări de arta digitală.

Numele lui apare în albume de specialitate din toată lumea. Nu l-au doborât nici războiul, nici lipsa tatălui, nici sărăcia, nici lupta pentru supravieţuire şi nici ieşitul la pensie. L-a îngenuncheat însă dragostea pe care o poartă fiului său de care el n-a avut parte. Şi-a deschis casa şi sufletul pentru a-şi spune povestea, pentru că ştie că poate să îi ajute şi pe alţii care cred că îşi pot controla depresia.

Nicolae Macovei: ”Cred că e cea mai proastă soluţie să-ţi ascunzi boala, dar nu trebuie nici să o fluturi că pe un steag. Este boală ta şi nu te poate ajuta în această boală decât un specialist sau mai mulţi specialist. Este o boală insidioasă.

O boală insidioasă care e deja în majoritatea familiilor din România. Unul din cinci români sunt diagnosticaţi de depresie, dar mulţi nu ajung în cabinetul unui specialist de teamă să nu fie arătaţi cu degetul. Andrew Solomon, doctor în psihologie şi scriitor, autorul best seller-ului Demonul Amiezii, susţine că asta e cea mai greşită atitudine atunci când vine vorba de depresie.

Andrew Solomon: ”Să fii depresiv e foarte stresant şi epuizant. Păstrând secretul e foarte stresant şi epuizant. Energia scăzută a oamenilor folosită pentru păstrarea secretului o pot folosi pentru ameliorarea depresiei, de a merge mai departe. E un lucru foarte periculos să nu cauţi ajutor şi să nu accepți ce se întâmplă.

Depresia este o boală parşivă. OMS sugerează că este cea mai importantă dizabilitate la nivel mondial, dar de asemenea este o stare critică : avem medicamente, tratament, psihoterapie, o varietate de tratamente alternative. Cei care evită tratamentul nu fac altceva decât să înrăutăţească depresia. Și devine atât de rău că trebuie să caute tratament.

Un alt motiv pentru care oamenii evită cabinetul psihitrilor este reticenta faţă de tratamentul medicamentos.

Doctor Mihai Bran: ”Este o mare prostie, de exemplu în cazul depresiei, antidepresivele nu dau dependență şi nu sunt medicamente care să sedeze. Poți să iei antidepresive şi să ai o viaţă absolut normaă, fără să dormi pe tine şi fără să devii dependent. Doar un mit că medicaţia psihiatrică provoacă dependență şi pacienţii noştri sunt precum zombie care merg pe străzi e doar un mit.

În plus, depresia severă netratată duce de cele mai multe ori la suicid. Poate fi vorba despre tine, un prieten, un părinte sau chiar despre copilul tău pentru că depresia nu alege şi nici nu are o cauză clară, aşa cum e o boală de ficat, de exemplu. În România, consultaţia la psihiatru, consiliere psihiatrică, eliberarea de reţete gratuite sau compensate sunt decontate de Casa de Asigurări.

La fel de adevărat este faptul că avem şi foarte multe lipsuri. Atunci când vine vorba de depresie nu avem programe de educaţie, centre moderne de tratament, iar şedinţele de psihoterapie sunt suportate de pacienţi.

Costul este între 100 şi 450 de lei, în funcţie de zona şi de experienţă specialistului. Asta înseamnă că doar cei cu dare de mână pot beneficia de psihoterapie.

Povestea lui Ionuţ, românul care s-a întors din Afganistan într-un scaun cu rotile. Azi e câștigător la Jocurile Invictus
Cristina Bălan: ”Depresia e cancerul sufletului. Suntem învățați să mințim”