"Dacă tot sunt urâtă, n-ar fi mai simplu să nu mai fiu?" Depresia cruntă cu care Cristina Bălan se luptă

×
Codul embed a fost copiat

Depresia e o boală care se strecoară în viaţa noastră în clipele de suferinţă, ne înăbuşă sufletul şi ne părăseşte foarte greu sau poate niciodată. Pentru o mamă nu există durere mai mare decât suferinţa copiilor.

Campania "Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului" continuă cu povestea Cristinei Bălan, care mărturiseşte că încă suferă de depresie. Fiecare zi este pentru ea o luptă epuizantă, analizată cu luciditate, după perioade lungi de terapie.

În decembrie 2015 Cristina Bălan a emoţionat întreaga ţară cu vocea şi mai ales cu felul în care a transmis emoţie. Nimeni nu a ştiut însă ce se ascunde în sufletul vedetei.

"La Vocea României eram într-o depresie cruntă. Eu nu ştiu cum am reuşit sa trec peste concursul ăla şi să-l mai şi câştig. Fața mea în momentul în care s-a auzit numele câştigătorului.... Mi-a picat falca şi n-a fost teatru, am fugit de pe scenă, nu mi-a venit să cred pentru că eu eram ferm convinsă că nu am nicio şansă", povestește Cristina.

Citește și
andreea raicu
Andreea Raicu mărturisește cum a reușit să se trateze de depresie: ”Simţeam o goliciune interioară”
Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

"În timpul concursului mi se părea că cânt cel mai prost dintre toţi, nu vorbesc prostii, nu vreau să exagerez. Toată lumea mi se părea că are voce mai bună, tehnică mai bună, toată lumea e mai frumoasă, toate fetele sunt superbe, iar eu sunt îngrozitoare. Chiar mă gândeam că eu chinui lumea și că toată lumea zice ce-i cu urâtania aia la TV? După aia au venit comentariile din partea oamenilorȘ "n-ai meritat, ai urlat, ai falsat". Ghici ce? Gândeam: îmi pare rău, aveţi dreptate, îmi pare rău că am câştigat premiul ăla", mai spune Cristina.

Lipsa de chef şi pierderea încrederii în ea însăşi sunt simptomele depresiei pe care o duce pe picioare de cinci ani. La 31 de ani se simţea o femeie împlinită. Era căsătorită cu Gabi, sufletul ei pereche şi însărcinată cu gemeni.

DE UNDE SIMŢI TU CĂ A ÎNCEPUT TREABA ASTA CU DEPRESIA?

Cristina Bălan - "Trebuie să subliniez foarte clar că încă mă lupt să ies din depresie, este foarte perversă. Tind să cred că s-a întâmplat în momentul în care mi s-a propus să-mi omor copiii, ăla a fost pentru mine un declic foarte nasol pentru că atunci când mi s-a pus în vedere că exista o suspiciune de sindrom Down la unul din gemeni, la ecografia din săptămâna 24 nu a fost vorba de amândoi copiii, ci numai de unul şi protocolul statului român constă în această propunere venită de la medic către pacient, se propune avortul medicinal, care în teorie sună foarte bine. Medicinal sună curat, dar înseamnă să ţi se provoace o naştere  şi copiii să fie lăsaţi să moară. Conştientizând toată treaba asta, pur şi simlu mi s-a pus aşa un întuneric. Aveam şi eu o burtică de gravidă, aveam doi copii care mişcau, aveau nume, aici era Toma, aici era Matei".

Ca şi cum nu a fost de ajuns, la doar şapte săptămâni de la acest episod, Cristina a născut prematur într-un spital de stat.

"Nu mi s-a oferit niciun fel de consiliere, nimeni nu m-a întrebat cum sunt, cum mă simt. Mi-au spus că nu au nevoie de dragoste, acum au nevoie de medicamente, în alte state, însă, cum ar SUA se face Cangooroo (se aşează copilul cu toate firele pe pieptul mamei pentru că aşa îşi reglează temperatura, bătăile inimii)", povesteste Cristina.

CUM SE MANIFESTĂ DEPRESIA?

Îţi alterează toate percepţiile, nu mai ai încredere în tine, te vezi cea mai urâtă persoană, cea mai nasoală, cea mai defectă, nu mai aveam nici pofta de cântat.

Nick Miller, psihiatru cu 35 de ani de experienţă şi preşedinte al Asociaţiei de Psihoterapie din Elveţia, susţine că neputinţa de a schimba ceva atunci când apare o situaţie de viaţă extrem de grea precum cea a Cristinei este atât de dureroasă încât cu greu ţi-o poţi imagina.

DR. NICK MILLER: "Depresia este expresia unei dureri psihice în care persoana intră pentru că nu găseşte o soluţie la conflictul pe care îl are sau la situaţia de viaţă pe care o are şi negăsind o soluţie consideră că ea sau el este în neputinţă, ori neputinţa cred că este cea mai penibilă situaţie umană să nu poţi să faci nimic. Să-ţi salvezi copilul, să-ţi ameliorezi situaţia să schimbi ceva, această neputinţă este critic de dureroasă".

Cristina Bălan - Un om sănătos nu se gândeşte cum să sară de la etaj, dar pentru un depresiv e o opţiune.

Elena Lasconi - TE-AI GÂNDIT?

Cristina Bălan - Da.

Elena Lasconi - CE TE GÂNDEAI?

Cristina Bălan - Că n-ar fi mai simplu, că dacă nu am poftă de viaţă, dacă tot sunt nașpa şi urâtă şi netalentata, n-ar fi mai simplu să nu mai fiu?

Dragostea pentru copii este singura lor motivaţie se a merge înainte.

Pe lângă preocuparea zilnică şi atentă asupra creşterii copiilor, atât Cristina, cât şi Gabi şi-au concentrat energia în lucurile care le fac plăcere pentru a putea să ţină cât de cât în frâu depresia.

Cu premiul câştigat la Vocea României au construit o casă la ţară, în apropierea Bucureştiului. Deseori decorează sau meşteresc câte ceva.

Chiar dacă amândoi sunt reticenţi când vine vorba de psihoterapie, niciunul nu exclude posibilitatea de a face asta dacă ar găsi omul potrivit. Specialiştii recomanda ca pacienţii să vorbească cu mai mulţi psihoterapeuţi sau psihiatrii până să aleagă pentru că, pe lângă experienţa din CV, este extrem de importanta empatia. Până la a ajunge în cabinet, fiecare dintre noi am putea face ceva pentru sănătatea noastră mintală şi a celor din jur.

Nick Miller: Sănătatea mintală ar fi cultivarea unei relaţii de respect, de solidaritate şi apreciere a faptului că suntem diferiţi.

"Mi se pare absurd mentalitatea asta că fiecare cu a mă-sii, adică nu ne interesează de unul sau de altul şi asta e rezultatul, ajungem nişte depresivi, ajungem să fim răutăcioşi unii cu alţii din suferinţă, în loc să ne ajutăm unii pe altii. Primul aspect important este să-ţi pese. Dacă îţi pasă, atunci observi. Empatia şi înţelegerea este singurul lucru de făcut cu un om în depresie. Dacă eu aş fi simţit că sunt înţeleasă ar fi fost mai bine şi nu din vina celor din jur ,ci pentru că nu se vorbeşte despre chestia asta, pentru că depresia este considerate un moft, pentru că este considerată o fiță".

"Oamenii au uitat ce înseamnă păsare şi depresia de aici apare, din lipsă de păsare a celor din jur. Depresia este instalată cumva în noi toţi, mai ales în contextual actual, la nivel global vorbind, nu numai în România, toţi avem un nivel mai scăzut sau mai crescut al depresiei. Totul depinde dacă scapi cu piciorul în prăpastie sau nu, depinde dacă ai oameni lângă tine cărora să le pese, care să formeze un scut în jurul tău, să nu pici în prăpastie. De la o stare de depresie controlată în care putem spune că suntem noi, adică trăieşti cu ea, ai momente când nu-ţi mai vine nici să te trezeşti dimineaţa, darămite să te apuci să faci ceva".

"Dacă te plimbi pe strada oamenii sunt cu capul în jos, îmbrăcaţi în negru, trişti, intră greu în contact cu ceilalţi sau când intră sunt irascibili, iritabili, poate am putea spune că suntem o societate mai tristă, poate tot mediul ăsta social, economic , politic ne întristează şi ne face să fim cu capul în pământ şi să nu vedem soarele de pe cer".

Nu e de mirare că aproape două milioane de romani sunt diagnosticaţi cu depresie. Mai sunt însă mulţi alţii care îşi ascund suferinţă de teamă de a nu fi etichetaţi drept nebuni şi automat de a-şi pierde statutul social, partenerul, prietenii şi locul de muncă.

Nimeni nu ştie câţi romani diagnosticaţi cu boli cardiovasculare, renale, gastrice şi diabet, afecţiuni considerate de medici în directă legătură cu depresia rămân netrataţi de însăşi cauza care le-a provocat maladiile.

Femeile sunt de două ori mai predispuse decât bărbaţii să sufere de depresie şi de a avea tentative de suicid sau de a muri de "inimă rea" . Nu e vorba doar de o figură de stil folosită în popor. Este un fapt dovedit ştiinţific că stările depresive îi predispun pe oameni la accidente vasculare şi atacuri de cord.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fostul selecționer al României se implică în politică!
Fostul selecționer al României se implică în politică!
Citește și...
Andreea Raicu, despre lupta cu depresia: Toată lumea îmi spunea “vai, nu eşti măritată, n-ai copil?”
Andreea Raicu, despre lupta cu depresia: Toată lumea îmi spunea “vai, nu eşti măritată, n-ai copil?”

Andreea Raicu a vorbit deschis în cadrul campaniei ”Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului" despre problemele emoționale cu care s-a confruntat timp de mai mulți ani.

Andreea Raicu mărturisește cum a reușit să se trateze de depresie: ”Simţeam o goliciune interioară”
Andreea Raicu mărturisește cum a reușit să se trateze de depresie: ”Simţeam o goliciune interioară”

Depresia poate doborî pe oricine. Nu alege omul după statut social sau banii din cont. Pentru că e o boală stigmatizantă, nimeni nu se laudă că are depresie. Dar de multe ori în spatele unor zâmbete, se ascunde o mare tristeţe.

Recomandări
Cum arată o zi la școală în Finlanda. Ei cu mâncare caldă gătită și plimbări în natură, noi cu WC-ul în fundul curții
Cum arată o zi la școală în Finlanda. Ei cu mâncare caldă gătită și plimbări în natură, noi cu WC-ul în fundul curții

Partea a II-a. Experiența Finlandei a arătat că oferirea unei mese calde la școală îmbunătățește semnificativ concentrarea elevilor pe parcursul orelor. Este dovedit că un astfel de program contribuie la reducerea sărăciei educaționale.  

Kremlinul: Trump arată
Kremlinul: Trump arată "semnale pozitive" privind Ucraina. Poate obţine un acord care să aducă pacea

Kremlinul a estimat că Donald Trump a arătat "semnale pozitive" în poziţia sa privind conflictul armat dintre Rusia şi Ucraina, relatează AFP.

 

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Tragedia cu 5 morți din Suceava a pornit de la o ceartă. Mesajul terifiant trimis soției de șoferul ucigaș
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Tragedia cu 5 morți din Suceava a pornit de la o ceartă. Mesajul terifiant trimis soției de șoferul ucigaș

Apropiați ai tânărului susțin că totul ar fi pornit de la o ceartă între el și soție. În urmă cu câteva zile, femeia a plecat în străinătate, la lucru. Sora acesteia spune că, înainte de accident, bărbatul ar fi anunțat-o că vrea să își facă rău.