"Copacul de aur" din curtea castelului Teleki. Festival-boutique timp de 3 zile

×
Publicitate

Bibelou de porţelan uriaş, castel împletit din sârmă şi arbori seculari "transformaţi" în opere de artă. Sunt doar câteva dintre cele 10 lucrări de artă de mari dimensiuni expuse în parcul impresionant al castelului Teleki din Mureş.

E forfota mare pe domeniul castelului Teleki din Gorneşti, judeţul Mureş. Clădirea impozantă şi parcul englezesc impresionant sunt gazdele unui festival de muzică şi artă - Awake. Aici 10 lucrări de dimensiuni impresionante îşi aşteaptă vizitatorii.

Într-un cadru de poveste, chiar şi arborii au fost transormati în opere de artă. Printre ei cel mai vechi are vârstă de peste 300 de ani. I se spune “copacul de aur”, pentru că, explic contele Teleky “în toamna primele frunzele devin foarte repede galbene precum aurul şi dacă avem noroc într-o noapte mai friguroasă toată frunzele cad deodată şi atunci avem un covor de aur."

Printre ele se regăseşte şi celebra lucrare a unui artist român: Mircea Cantor, admirată până acum doar la Paris şi Miami.

Festivalul se află la prima ediţie. Laura Coroianu, directorul festivalului, explică: "Ideea de a crea un festival de tip boutique care este un nou val pe nişa festivalurilor din Europa, festivaluri care sunt dedicate nu doar muzicii şi distracţiei dar şi un melajn de combinaţie de muzică şi arte."

O parte din biletele vândute vor fi donate familiei Teleki pentru restaurarea castelului, care datează din secolul al XVIII-lea. În 2000, însă, a fost revendicat de familia nobiliară.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61906848
Teatrul din Cartier: spectacol sub pod, admirat de zeci de trecători
Zeci de trecători din Sibiu s-au oprit să vadă un spectacol inedit, realizat de tineri actori şi de un regizor entuziast, sub un pod, pe malul Cibinului.
61905416
Afacerea cu tonomatele de cărți, un succes. Cât de ieftine sunt
Într-o Românie în care cititul nu mai este demult o prioritate, sunt oameni care insistă să investească în afaceri cu cărţi.
61906103
”Pe aripile vântului”, retras dintr-un cinematograf din SUA pentru că e ”insensibil”
Scandal in SUA, după ce conducerea unui cinema din Memphis a cenzurat unul dintre cele mai faimoase filme din istorie.