Cele mai bune filme documentare românești ale anului se văd la Sibiu, la Astra Film Festival

62488043

PARTENERIAT Se pot cumpăra abonamente pentru toate filmele și evenimentele din festival

 

Care sunt cele mai bune filme documentare românești din ultimul an? Vom afla răspunsul în mai puțin de trei săptămâni la Astra Film Festival (Sibiu, 20-27 octombrie), cel mai important eveniment cultural dedicat cinemaului de non-ficțiune. În selecția oficială sunt 18 filme documentare despre România sau semnate de regizori români, majoritatea prezentate în premieră.Abonamente la filmele și evenimentele din cadrul Astra Film Festival 2024, aici: https://eventbook.ro/program/abonament-astra-film-festival.

Filmele documentare românești din selecția oficială concurează pentru premiile secțiunilor România, Europa Centrală și de Est și Docschool.

ASTRA FILM

Estici în vest. Documentarul „TATA” (Premieră națională, România, 2024, 84 min), care a făcut deja senzație la Festivalul de Film de la Toronto, unde a fost prezentat în premiera mondială, spune o poveste complicată despre relația tată-fiică, pe fondul unui fenomen definit drept „sclavie modernă”, care îi afectează pe numeroși est-europeni plecați la muncă în străinătate. Tema „Estici în Vest” se regăsește și în filmul „24 de ore” de Harald Friedl (Austria, 2024, 100 min), în care regizorul austriac a documentat munca dificilă și foarte importantă a unei femei din Valea Jiului, ca prototip al esticilor veniți să aibă grijă de persoane în vârstă din Occident.

Portrete de familie. Povești complexe de viață sunt portretele de familie recuperate aproape miraculos datorită peliculei păstrate în pod („Pelicule de familie”, de Dan Curean - România 2024, 87 min – Premieră mondială), despre familii în care totul pare minunat, văzut pe dinafară, dar în interiorul cărora e un zbucium continuu este documentarul „O familie aproape perfectă”, de Tudor Platon (România, 2024, 88 min - Premieră mondială). Documentarul din competiția studențească „Albastru”, de Ana Vâjdea (România, 2024, 20 min – Premieră mondială) expune disperarea unei mame în raport cu adolescenții din familie care devin „zombi” pentru că sunt captivi ai ecranelor. În „Toată ziua-i noapte”, de Daniel Țicu (Republica Moldova, 2023, 62 min - Premieră națională), bunicul regizorului face o paralelă surprinzătoare dintre asemănările războiului declanșat de invazia Rusiei în Ucraina cu cel din al doilea război mondial.

Destine vulnerabile. Mai multe filme dinselecția oficială a acestui an prezintă oameni care se confruntă cu realități incomode. Sunt filme despre minori lăsați în voia sorții și nevoiți să-și ia destinul în propriile mâini („Alice On & OFF”, de Isabela Tent - România, 2024, 86 min), vârstnici vulnerabili, care trebuie să se confrunte cu situații inumane, evacuare din locuință („Moartea lui Iosif Zagor”, de Adrian Dohotaru - România, 2024, 72 min) sau chiar absurde, precum în „Cum să fiu mort, dacă-s viu?”, de Ilinca Călugăreanu (România, Marea Britanie, 2023, 73 min) personajul principal declarat mort, se luptă să recapete buletinul și să fie redeclarat viu. La fel de emoționantă este povestea unui cuplu din comunitatea LGBTQ care dorește legalizarea relației („Interzis”, de Anelise Sălan - România, 2024, 99 min – Premieră mondială).

Realități incomode ale istoriei recente. Filmele românești din selecția oficială ne arată adevăruri incomode despre care, de cele mai multe ori, evităm să vorbim, dar care ne ajung din urmă, așa cum sunt cele referitoare la politicile antievreiești din cel de-al doilea Război Mondial. Două producții răvășitoare descriu evenimentele însângerate de la Iași și Odorheiu Secuiesc („Fotografii însângerate”, de Copel Moscu - România, 2024, 83 min) și „După cum bate ceasul”, de Zoltán Fecső - România, 2023, 99 min).

Documentare portret. Ca de obicei, mule filme îndelung aplaudate la Astra Film Festival prezintă portrete ale unor oameni remarcabili. „Între tăcere și păcat”, de Diana Nicolae (România , SUA, 2024, 98 min) vorbește despre viața și opera poetei Ana Blandiana. În „Maia - portret cu mâini”, de Alexandra Gulea (România, 2024, 90 min), călătorim prin secolul XX alături de o femeie din comunitatea aromânilor, mult încercată de istorie, în vreme ce documentarul Ancăi Lungu, „Triton” (România, 2024, 86 min – Premieră națională), remontând pelicule de arhivă recuperată, conturează o stare de spirit a unei epoci, prin frânturi de povești. În„Vis. Viață”, de Ruxandra Gubernat (România, 2024, 84 min) și „Cei de Sus”, de Rareș Gabriel Vasilca (România, 2024, 28 min – Premieră mondială) regăsim alte povești, despre zbuciumul tinerilor care aleg primele direcții în viața de adult, în vreme ce „Pensule și ambalaje”, de Andu Paul (România, 2024, 17 min- Premieră mondială) descrie o întreagă filosofie de viață pornind de la o schiță de portret a unui pictor contemporan, iar „Doamne, fă din leu dolar!”, de Valentin-Rareș Fogoroș (România, SUA, 2024, 21 min - Premieră mondială) vorbește despre visul american prin povestea bunicului emigrat în America la începutul secolului 20.

Despre Astra Film Festival. Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film din Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa, inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards. AFF se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62487879
Cum este readus la viață un pod de lângă Onești, ridicat pe timpul lui Ștefan cel Mare. ”Nu a mai fost atins de 500 de ani”

Ridicat în urmă cu mai bine de 500 de ani, în perioada în care domnea Ștefan cel Mare, un pod din județul Bacău ar putea reveni la forma de odinioară.  

62486831
Expoziția Originală BODY WORLDS anunță prima sa prezentare în București, România

PARTENERIAT Românii vor putea să se alăture milioanelor de vizitatori din întreaga lume pentru a vedea expoziția originală de anatomie umană la Biblioteca Națională    

62485469
Charlie Chaplin s-ar fi născut într-o căruță, într-o familie de rromi. Un nou documentar explorează originile marelui actor

Documentarul "Chaplin. Spirit of the Tramp", regizat de o nepoată a lui Charlie Chaplin, actriţa Carmen Chaplin, şi care reprezintă o explorare a originilor rrome ale bunicului său, va fi prezentat la Festivalul de Film de la San Sebastian.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.