Cartea "România, te iubesc", lansată vineri la Cazinoul din Constanţa

×
Publicitate

"România, te iubesc!" a ajuns şi la malul mării. Este vorba de cartea de succes care a adunat cele mai importante reportaje de investigație realizate în ultimii 10 ani .

Iar clădirea cazinoului din Constanţa şi-a deschis uşile câteva ore pentru a-i găzdui pe cei care au vrut un autograf sau o amintire cu colegii noştri.

Vineri seară, în Cazinoul din Constanţa zeci de oameni au venit să-şi întâlnească eroii din cadrul emisiunii România, te iubesc! Lansarea de carte a emisiunii a fost prilejul perfect pentru că telespectatorii să afle mai multe din culisele emisiunii.

Paula Herlo: "Eu, când am început turneul îmi spuneam că întâlnirile aste îmi dau mie senzaţia că am coborât din televizor să ne întâlnim cu telespectatorii noştri şi chiar asta se întâmplă, oamenii care se uită la emisiune vin să ne vadă, necunoastem şi noi, schimbăm impresii, ne mai dau un subiect. "

Cosmin Savu: "Este impresionant să simţim atâţia oameni alături de noi, nu doar în fiecare duminică de la ora 18 ci şi în sălile în care ne-au întâmpinat cu cărţi. "

Alex Dima: „Fiica mea acum vreo câţiva ani a fost chemată în emisiune la Monica Dascălu şi a întrebat-o acolo dacă ştie cu ce mă ocup. Şi a stat aşa şi s-a gândit şi a zis: "tati prinde hoţi, la televizor" "

Cristian Leonte: "Locul în care ne-am adunat noi e o surpriză minunată pentru noi, pentru că vorbeşte alături de cartea noastră despre toate lucrurile care sunt de făcut în continuare în ţara noastră pe care nu trebuie să aşteptăm să le facă nimeni altcineva decât noi. "

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62044761
"L'Chaim - 4 luni cu autostopul și întoarcerea în Romania". O carte despre "minunea de a fi"

În urmă cu aproximativ o lună, într-o librărie din centrul Bucureștiului a avut loc lansarea unei cărți deosebite.

62042246
Oamenii de ştiinţă vor analiza ADN-ul lui Leonardo da Vinci. Ce speră să descopere

Joi s-au împlinit 500 de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci. Pentru a marca evenimentul, în oraşul său natal a fost expusă pentru prima oară o şuviţă din părul artistului

62040011
Arcul de Triumf s-a transformat în bibliotecă, pentru câteva luni. „Să zburde mintea”

Arcul de Triumf a fost scena unui spectacol virtual, marți seară, în Capitală. Monumentul, transformat până pe data de 15 iunie într-o „bibliotecă", a devenit gazdă a mii de volume de cărţi.

Recomandări
Nicușor Dan protv
Premieră în politica românească după Revoluție. Pentru prima dată s-au îndeplinit condițiile pentru organizarea anticipatelor

La câteva ore de la rezultatul votului din Parlament, președintele Nicușor Dan, aflat într-o vizită la Praga, a anunțat că săptămâna viitoare va desemna un nou premier. Și le cere partidelor politice să ajungă la un consens.

Vot investitura siegfried muresan inquam photos george calin
Filmul zilei în care Guvernul Mureșan a căzut în Parlament. Replici dure și atacuri între aleși, de la tribună

Cabinetul propus de Siegfried Mureșan a căzut în Parlament, după ce a strâns doar 182 din cele 233 de voturi necesare.

Vlcsnap 2026 09 30 19h20m35s362
Imagini din avionul care a scăpat de un atentat jihadist. Cum l-au oprit pasagerii pe pilotul care și-a înjunghiat colegul

„A fost evitată o mare tragedie”, după o tentativă de deturnare a unui zbor Flydubai către Tel Aviv. Anunțul a fost făcut de oficialii din Israel, după ce miercuri un avion a fost deviat de la traseu, iar în final a aterizat în Arabia Saudită.